În spatele lui „nu” se ascunde dragostea părintelui
Copilul nu înţelege că înăuntrul lui „nu” se ascunde dragostea. De aceea, părinţii trebuie să-l facă pe copil să înţeleagă că, precum luau aminte ca el să nu se ardă atunci când era mic, astfel trebuie să facă şi acum, când s-a mărit, căci există un alt fel de foc.
Dacă mama spune copilului mereu „nu”, chiar şi pentru lucruri mici, iar uneori şi pe nedrept, atunci când va fi vorba despre ceva serios, ca, de pildă, când copilul vrea să arunce benzină în foc, el nu va asculta şi va face ceea ce şi-a pus în minte, pătimind astfel o mare vătămare.
Copilul nu înţelege că înăuntrul lui „nu” se ascunde dragostea. Iar când creşte puţin mai mare, intră la mijloc egoismul şi se împotriveşte atunci când i se face vreo observaţie, spunând: „Nu mai sunt mic, ca să se poarte astfel cu mine”. De aceea, părinţii trebuie să-l facă pe copil să înţeleagă că, precum luau aminte ca el să nu se ardă atunci când era mic, astfel trebuie să facă şi acum, când s-a mărit, căci există un alt fel de foc. Iar copilul trebuie să ia aminte să nu dea drepturi diavolului, ci să-şi păstreze harul Sfântului Botez.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 119)
Cele mai bune jucării sunt cele naturale
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro