Să știți că dacă păcatul nu-l spui cu gustul lui și cu mustul lui, nu este chiar așa! Trebuie să-l spui din inimă ca să iasă din inimă. Pentru că dacă îl spui din cap, la prompta mărturisire tot aia îmi spui. Mărturisirea asta rămâne valabilă: transcrisă din îndreptar, pusă pe hârtia ta personală de colo-colo – tranziția asta este o mărturisire rațională, să știți: „Poate am făcut și asta?!” El nu se căiește afectiv pentru păcatul pe care l-a făcut.

Deci, trebuie îndemnat fiecare să se spovedească permanent, în toată ziua: „Stai, că și ăsta e un păcat”.

Dar, vă spun, nu numai acestea sunt păcate care sunt consemnate în îndreptare, ci sunt păcatele lipsirii, faptele bune pe care le puteai face și nu le-ai făcut. Cum zice și Sfântul Apostol Iacov: Cine știe să facă ce e bine și nu face, păcat are (cf. Iacov 4, 17). Pentru că se creează punți de intrare a dracului în noi prin aceste lacune.

(Ieromonah Benedict Stancu, Iată duhovnicul: părintele Arsenie Papacioc, vol. 2, Editura Sophia, București, 2006, p. 90)