Vezi încă şi că o făptură o ajută pe alta, iar stihiile cele de sus ajută celor de jos.

Soarele luminează şi încălzeşte văzduhul şi pământul, iar norii le adapă deopotrivă. Văzduhul slujeşte drept suflare animalelor, pământul ne aduce hrană nouă şi dobitoacelor noastre.

Toate acestea ne învaţă că noi, fiind făpturi cugetătoare, cu atât mai mult trebuie să ne ajutăm unii pe alţii: cel bogat – pe cel sărac, cel cumpătat – pe cel nechibzuit, cel sănătos – pe cel neputincios, cel slobod – pe cel întemniţat, cel puternic – pe cel necăjit, cel împuternicit – pe cel neajutorat şi aşa mai departe.

Iată de ce cuvintele: „Ce-mi pasă mie de el?” trebuie să fie izgonite din mijlocul creştinilor.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 61)