Sirop natural pentru durerile în gât

În sezonul rece, ne confruntăm frecvent cu durerile în gât, ce pot deveni extrem de supărătoare.

Pentru a calma durerile și a susține refacerea țesutului, vă propunem următorul remediu natural, pentru a cărui preparare aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 3 căni cu apă plată
  • 5 cepe galbene cu tot cu coajă
  • 3 linguri mari cu miere de albine
  • 5 nuci cu tot cu coajă, sparte
  • 2 lingurițe cu cimbru uscat.

Puneți la fiert apa împreună cu ceapa tocată, cojile de ceapă și nucile. Când apa începe să dea în clocot, se dă focul la mic, se acoperă vasul și se lasă pentru jumătate de oră, după care se adaugă cimbrul, se trage vasul de pe foc și se acoperă din nou.

Se lasă la infuzat pentru 15 minute, după care se strecoară și se adaugă mierea de albine, amestecându-se până ce aceasta din urmă se dizolvă complet.

Siropul se administrează pe parcursul întregii zile, cu înghițituri mici, în caz de:

  • durere în gât
  • tuse seacă
  • tuse productivă
  • gripă
  • răceală.

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

De la același autor

Ultimele din categorie