Să trecem în revistă soluțiile posibile

Cerându-le copiilor să vină cu idei despre ce se poate face, le dezvoltă capacitatea de a lua decizii. Acesta este unul dintre obiectivele noastre pe termen lung. Când copiii se străduiesc să vadă ce se poate face, sau când fac ceva greșit, putem trece în revistă împreună soluțiile posibile, în loc să le spunem direct ce să facă. A trece în revistă soluțiile împreună cu copiii noștri este un semn de respect față de ei și față de capacitatea lor tot mai bună de a discerne. Îi ajută să înțeleagă că problema nu constă în limitele pe care le stabilim, ci lupta lor este cum să trăiască respectând acele limite.

Trecerea în revistă a opțiunilor dă cele mai bune rezultate când le spunem pe nume stărilor lor sufletești și luptelor lor duhovnicești, ca parte din acest proces de identificare a opțiunilor. Putem să îi lăsăm pe ei să vină ei cu propriile idei și soluții, permițându-le să găsească rezolvări care să respecte limitele stabilite de noi. Trecerea în revistă a opțiunilor făcute împreună cu cei mici în toiul luptei lor ne permite să ne avântăm în luptă de partea lor, menținând în același timp limitele ferme. Nu putem schimba limitele, dar putem să-l ajutăm pe copilul nostru să descopere ce poate face în situația dată.

„Îmi pare rău că nu poți să te joci afară. Spune-mi ce-ai putea face de folos când te plictisești în casă într-o zi ploioasă.”, „E frustrant să-ți împarți camera cu sora ta. Zi-mi un lucru bun pe care-l poți face când te simți frustrată din cauza surorii tale.”, „E neplăcut. Ce puteți face dacă amândoi vreți să vă jucați cu aceeași jucări?”, „Îmi pare rău. Ce-ai putea face când te plictisești la biserică?”

Când sunt mici copiii, trecerea în revistă a opțiunilor constă în diferite opțiuni pe care noi, părinții, le identificăm. Pe măsură ce cresc și s-au obișnuit să facem asta împreună, vor cunoaște singuri care sunt opțiunile. Când ei sunt mici, noi le sugerăm:

„Poți să citești o carte. Poți să colorezi. Poți să te joci cu jucăriile sau poți să stai lângă mine.”, „Poți să o rogi frumos pe sora ta să nu se atingă de lucrurile tale. Sau poți să îi reamintești să te întrebe înainte să ia ceva de la tine.”, „Puteți face cu rândul. Puteți să vă jucați împreună cu acea jucărie. Sau unul dintre voi poate să se joace cu altceva.”, „Poți să urmărești pe carte ce se întâmplă. Poți să fii mai atent. E greu să fiu atent, dar, cu cât o vei face mai des, cu atât devine mai interesant la biserică.”

Copiii tot vor duce lupte, chiar dacă noi trecem în revistă opțiunile împreună cu ei. Pe moment, sunt copleșiți de sentimentele și de dorințele lor și nu vor decât cu lucru. Este greu să fii nevoit să rămâi în casă într-o zi ploioasă. A trece în revistă opțiunile nu înlătură lupta, ceea ce e un lucru supărător. Aceasta e lupta lor. Dacă refuză să vedem împreună ce opțiuni au, este alegerea lor. Noi facem tot ce putem pentru a menține limitele cu fermitate, pentru a le explica lupta pe care o duc și a lăsa limitele stabilite să le fie dascăl. Este posibil ca ei să refuze să trecem în revistă opțiunile împreună sau poate răspunsurile lor nu sunt bune.

„Nu-i nimic distractiv pe aici!”, „N-are ce căuta în familia noastră!”, „Păi să se joace el cu altă jucărie!”, „Nu știu!”

Când opțiunile lor sunt greșite, putem ignora aceste răspunsuri și să păstrăm tăcerea. Putem să explicăm lupta pe care o duc ei sau putem identifica pur și simplu consecințele acestor alegeri greșite.

„E groaznic când noi vrem să ne jucăm afară, dar plouă.”, „Dacă țipi la sora ta, îți pierzi dreptul de a ieși cu prietenii tăi diseară.”, „Este greu să împarți cu alții. Dacă nu găsiți o soluție, mă văd nevoit să vă iau jucăria.”, „Cu cât ești mai puțin atent la slujbă, cu atât devine mai plicticos.”

Răspunsul tău la sugestiile lor nefolositoare poate fi tăcerea, explicarea luptei lor sau reamintirea consecințelor pe care le implică.

În esență, vrem să le fim alături în lupta pe care o duc, nu să le rezolvăm noi problemele. Dacă ei sunt prea obosiți sau îi supără faptul că trebuie să treacă în revistă opțiunile, este bine de știut și acest lucru. Ar trebui să îl respectăm și să îi lăsăm să-și croiască drum printre stările lor emoționale. Când copiii noștri se luptă, ei oricum nu sunt interesați de sugestiile noastre nemaipomenite. Pe ei îi interesează să știe că noi îi înțelegem și au nevoie să le fim aproape în timp ce ei se lămuresc pe cont propriu ce se întâmplă.

Rezistă ispitei de a-i rezolva copilului tău problemele.

Problema copilului nostru nu este o problemă pe care noi trebuie să o rezolvăm. Obiectivul nostru este să fim o prezență odihnitoare și să menținem limitele cu fermitate pe măsură ce ei descoperă ce să facă. Putem încerca să avem răbdare în timp ce ei descoperă cum să facă față situației și care este ieșirea. Trecerea în revistă a opțiunilor în timp ce le explicăm ce simt ei și menținem limitele cu fermitate le transmitem faptul că ne pasă de ei și că ei sunt capabili să învețe cum să-și poarte singuri de grijă.

Lasă-i pe copii să găsească soluții ei înșiși, dar nu de unii singuri.

Exact așa cum îi ajutăm pe copiii noștri când cad, faptul că le suntem aproape fără a le rezolva noi problemele îi învață că ne pasă și că ei pot să găsească singuri soluția. Având niște așteptări clare, putem fi de partea lor și să le acordăm timpul și libertatea să se liniștească și să aleagă singuri. Noi stabilim limitele și așteptările, lăsându-i pe ei să descopere cum să trăiască respectându-le. Aici nu se impun niște urmări negative.

(Philip Mamalakis, Principii ortodoxe de creștere a copiilor: educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2017, pp. 214-217)

Îți mai recomandăm și partea I: Strategii de stabilire a limitelor în procesul de educație a copiilor (I)