Cum putem defini stresul post-traumatic? Când apare acesta?

Persoanele care au trăit o experiență traumatizantă, în care viața lor sau a altor persoane a fost pusă în pericol, sunt supuse unui stres psihologic foarte intens legat de evenimentul respectiv, numit stres post-traumatic. În cele mai multe cazuri pot fi reacții normale la o situație anormală, însă dacă manifestările depășesc durata de o lună, ar fi bine să se ia în considerare ideea solicitării unui ajutor psihologic profesionist.

Poate fi împărțit în mai mute categorii, în mai multe grade de gravitate?

Stresul post-traumatic poate fi primar (când persoana afectată este expusă direct evenimentului traumatizant) sau secundar (când persoana vine în ajutorul victimelor unui eveniment traumatizant).

Care sunt semnele/ simptomele, dacă putem să spunem așa, întâlnite la o persoană care suferă de stres post-traumatic?

Manifestările stresului post-traumatic includ: tulburări de somn (insomnii, coșmaruri), imagini incontrolabile recurente, flashbackuri, gânduri intruzive, plâns spontan, furie, anxietate ce se intensifică mai ales în situații care amintesc de traumă, izolare, tulburări de memorie (mai ales legate de evenimentul puternic psihotraumatizant), teamă exagerată pentru sine sau pentru ceilalți, evitarea locului, situațiilor sau persoanelor care au legătură cu evenimentul traumatizant.

Ce categorii de persoane sunt predipuse la acest tip de stres?

Există profesii puternic afectate de stresul post-traumatic prin expunere: membrii echipelor de salvare, polițiști, pompieri, medici, reporteri care relatează de la fața locului, dar și psihologi, preoți (oameni care prin natura profesiei sunt nevoiți să asculte detaliile traumatizante și să ofere compasiune).

Pot fi afectați și copiii?

Da. Copiii mici prezintă o simptomatologie diferită față de adulți, în cazul lor, apărând mai ales tulburări de somn, teamă, incontinență, dificultăți de amintire și evitarea subiectului traumatizant sau dimpotrivă, o dorință de a rediscuta subiectul de un număr mare de ori.

Cum este tratată această problemă? Ce trebuie și ce este recomandat să facă persoanele afectate. Noi, cei de lângă persoanele afectate, ce ar trebui să facem?

Este indicat să se discute cu persoane din anturaj despre evenimentul stresant, asta ajută enorm. Chiar dacă nu putem explica incidentul, chiar dacă nu putem oferi o soluție imediat, noi, cei din jur, putem asculta empatic. Copiilor trebuie să li se vorbească despre principalele detalii legate de evenimentul survenit, chiar dacă e despre moarte. Moartea face parte din viață, și e necesar să le vorbim despre asta, folosind cuvinte potrivite nivelului lor de înțelegere. E important să le spunem adevărul, dacă le ascundem povestea, ei își vor compune o realitate a lor și vor ajunge să distorsioneze adevărul, ceea ce pe termen lung e nociv. Să nu împiedicăm trăirile celui care trece prin astfel de momente, doar să oferim sprijin, protecție, ascultare și răbdare. Dacă lucrurile se agravează, este de ajutor psihoterapia.

Despre conduita de prevenție ce ne puteți spune?

Prevenția este crucială, nu toți cei care trec prin stres major vor dezvolta stres post-traumatic. Există factori psihologici care împiedică acest lucru, a avea susținere este ceva esențial. Să ai familie, prieteni, apropiați, să aparții unei comunități înseamnă să ai o rețea de sprijin cu care să împărtășești greutățile. Un alt factor important în prevenție este legat chiar de acceptarea emoțiilor. Este firesc ca într-o situație traumatizantă să ai un anumit răspuns emoțional, pe care nu ai cum să îl anulezi, trebuie doar să îl trăiești și să îl accepți ca fiind unicul mod de a face față în acel moment. Așadar, pentru a trăi mai bine emoțiile este nevoie să le acceptăm. De asemena, este foarte important să avem un sistem de credințe, acesta ajută foarte mult. Oamenii care au o viață duhovnicească, o viață spirtituală, care au o relație cu Dumnezeu au o raportare complet diferită la tot ceea ce li se întâmplă și nu se ascund în trăirea lor. Traumă înseamnă, în primul rând, lipsă de control. A avea o relație cu Dumnezeu înseamnă, în primul rând, a-i ceda lui controlul. Deci, din start, ca abordare psihologică acest lucru ajută foarte mult.

*Vă reamintim că, pentru alte informații și consultații puteți suna la unul dintre numerele de telefon ale Spitalului Providența (aflat pe Șoseaua Nicolina nr. 115, Nicolina 2, CUG, Iași): 0232 241 271 / 0730 230 030 / 0745 375 427

Interviul în format AUDIO îl puteți asculta aici.

Mai multe găsiți și pe pagina de facebook a Spitalului Providența al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.