Psalmul 140 (1)

Dacă cineva ar vedea un izvor cu apă curată și limpede, nu ar răbda să nu se apropie să o atingă și să bea. Și cineva care intră într-o pajiște nu se poate abține să nu  culeagă câteva flori. Dar voi care cântați acest psalm încă din prima copilărie și până la bătrânețea cea mai înaintată, cunoscând numai cuvintele, stați lângă o comoară ascunsă, purtați de ici colo o comoară care rămâne închisă și curiozitatea nu te întărâtă să afli ce este ceea ce spune.

Psalmul 140

Doamne, strigat-am către Tine auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele.

1. Cuvintele acestui psalm, ca să zic așa, toți le cunosc, cântându-le la orice vârstă. Dar sensul celor spuse mulți îl ignoră. Nu este mică pricină de reproș faptul că, deși îl cântă în fiecare zi și au pe buze cuvintele, nu caută puterea înțelesurilor ascunse în cuvinte.

Dacă cineva ar vedea un izvor cu apă curată și limpede, nu ar răbda să nu se apropie să o atingă și să bea. Și cineva care intră într-o pajiște nu se poate abține să nu  culeagă câteva flori. Dar voi care cântați acest psalm încă din prima copilărie și până la bătrânețea cea mai înaintată, cunoscând numai cuvintele, stați lângă o comoară ascunsă, purtați de ici colo o comoară care rămâne închisă și curiozitatea nu te întărâtă să afli ce este ceea ce spune. Nu cauți, nu cercetezi. Și nici aceea nu poți spune că acest psalm, fiind cu totul limpede, îi face pe toți să dormiteze și nu e nevoie să cercetezi un sens care este la îndemâna tuturor.

Dimpotrivă, acest psalm este foarte dificil și obscuritatea lui e de ajuns să trezească nu doar pe cel ce a ațipit, ci și pe cel ce doarme de-a binelea. Căci ce înseamnă: Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug? Dar Certa-mă-va dreptul cu milă și mă va mustra? Și ceea ce urmează după acestea, spune mie, nu este întunericul cel mai de nepătruns? Că încă și rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor. Prăbușească-se de pe stâncă judecătorii lor.

Și totuși, în ciuda acestei mari obscurități, mulți trec cu ușurință peste acest psalm ca peste o cântare oarecare. Dar ca să nu întindem prea mult aceste reproșuri și ca să nu facem cuvântul împovărător și apăsător, să trecem la cercetarea celor spuse. Ascultați cu atenție! Căci nu cred că fără motiv acest psalm a fost rânduit de părinți să fie spus în fiecare seară și nu doar pentru expresia care spune ridicarea mâinilor mele jertfă de seară. Fiindcă și alți psalmi conțin această expresie, precum acela care zice: „Seara și dimineața și la amiezi spune-voi și voi vesti”[1]. „A Ta este ziua și a Ta este noaptea”[2]. „Seara se va sălășlui plângerea, iar dimineața bucuria”[3].

Și s-ar putea găsi mulți psalmi potriviți cu vremea serii. Dar nu pentru aceasta au rânduit părinții acest psalm seara, ci au hotărât să fie spus ca un leac izbăvitor și curățitor al păcatelor, pentru ca toate cele pe care le-am adunat în timpul zilei, fie în piață, fie acasă, fie oriunde altundeva am petrecut, pe acestea, odată ajunși seara, să le lepădăm prin această cântare duhovnicească. Căci este un leac sigur pentru toate aceste necurății. Așa este și psalmul de dimineață. Nimic nu ne împiedică să îl amintim și pe acela pe scurt. Și acest psalm aprinde dragostea pentru Dumnezeu și trezește sufletul și, înflăcărându-l foarte, îl umple de multă bunătate și dragoste și așa îl lasă să se apropie de Dumnezeu.

Să vedem și cum începe și ce ne învață pe noi! „Dumnezeule, Dumnezeul meu pe Tine Te caut dis-de-dimineață. Însetat-a de Tine sufletul meu”[4]. Vezi cum cuvintele arată sufletul înflăcărat? Dragostea lui Dumnezeu alungă toate relele, amintirea de Dumnezeu șterge amintirea păcatelor și nimicește relele. „Așa în locul cel sfânt m-am arătat Ție, ca să văd puterea Ta și slava Ta”[5]. Ce înseamnă cuvântul „așa”? Cu așa dor, cu așa dragoste [m-am arătat Ție], încât să văd slava Ta care se vede pretutindeni pe pământ.

Dar ca să nu lăsăm psalmul pe care îl avem în discuție și să nu aducem în loc un altul incidental, trimițându-l pe ascultător la cele spuse mai sus, să o luăm de la început. Ce spune psalmistul? Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă. Ce spui? Fiindcă ai strigat pretinzi să fii auzit și această pricină o aduci ca temei pentru a fi ascultat de Dumnezeu? Așadar, este nevoie acum de un glas puternic și de o voce răsunătoare. Dar aceasta nu ar avea nici un sens. Căci cu ce a greșit cel cu vocea slabă și gângav și împleticit la limbă? Nu așa era Moise? Nu a fost el ascultat mai mult decât toți? Nu strigau iudeii mai mult decât toți? Și totuși Dumnezeu nu S-a plecat la rugăciunile lor. 

Căci a avea glas puternic sau slab este un avantaj sau o scădere a firii. Acestea nu te fac să fii ascultat sau să nu fii ascultat în rugăciune. Și nu sunt vrednice nici de vreo laudă, nici de vreun reproș. Multe din darurile firii sunt și la cei mânjiți cu sânge. Oare nu era Abesalom frumos la chip și plăcut la înfățișare? Și părul lui nu sporea încă frumusețea trupului? Ce oare? Nu era chel Elisei, încât era batjocorit și de copii? Dar nici lui Abesalom nu i-a folosit la nimic frumusețea trupului, nici pe Elisei nu l-a păgubit cu ceva lipsa frumuseții.

Dar pentru ce vorbesc despre glasul gângav și limba bâlbâită? Fiindcă Moise a fost ascultat chiar tăcând, iar Ana a fost ascultată fără să grăiască un cuvânt. Dar vorbind Iudeilor, Dumnezeu le zicea: „Când înmulțiți rugăciunile voastre nu le aud”[6]. Pentru ce, așadar, spune psalmistul: Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă? Strigăt aici numește glasul lăuntric pe care l-a născut inima aprinsă de dragoste și cugetul zdrobit cu care și Moise a strigat și a fost auzit. Căci așa cum cel ce strigă se golește de toată puterea lui, la fel și cel ce strigă în adâncul inimii își adună toate puterile cugetului.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Psalmi, Editura Doxologia, 2011)

[1] Ps. 54, 19.

[2] Ps. 73:17.

[3] Ps. 29:5.

[4] Ps. 62, 1.

[5] Ps. 62, 3.

[6] Is. 1, 15.

Ultimele din categorie