Un medic misionar creştin, înşirând o parte din binefacerile suferinţei, scria: „Amintiţi-vă de acele ceasuri din viaţă care au trecut în linişte şi în mulţumire... Dacă întreaga voastră viaţă ar fi fost o înşiruire de asemenea momente, ştiţi ce aţi fi devenit? Aţi fi devenit egoişti, nesimţitori, singuratici, fără nici un interes pentru lucrurile mai înalte, pentru cele curate, pentru Dumnezeu - şi niciodată nu v-aţi fi simţit binecuvântaţi.

Când aţi înţeles pentru prima dată că noi, oamenii, nu trăim pentru noi înşine? Când v-a adus mângâiere binecuvântarea compasiunii? În suferinţă!

Când s-a apropiat inima voastră de cei faţă de care eraţi până atunci atât de distanţi şi de reci? În suferinţă!

Când aţi întrezărit destinul superior al vieţii voastre? În suferinţă!

 Când aţi simţit că Dumnezeu vă este aproape? În suferinţă!

Când aţi înţeles pentru prima dată binecuvântarea de a avea un Tată în ceruri? În suferinţă!"

(Anthony M. Coniaris, Vitamine duhovniceşti pentru inimile rănite, traducere de Maria Băncilă, Editura Sofia, Bucureşti, 2010, p. 29)