Suflete simple
Relaţia credinţei faţă de sistemele filosofice şi teologice este asemenea relaţiei dintre igienă şi medicament.
La noi, în Balcani se întâlnesc încă, prin satele de munte, suflete simple cu atâta bunătate, încât dacă ar fi aruncate în orice stradă principală din cele cinci capitale, şi-ar aduce aminte, vrând, nevrând, de povestea despre tezaurul ascuns în pământ.
Ce s-ar întâmpla cu aceste suflete pline de bunătate, dacă ar studia şaptezeci şi şapte de filosofii şi teologii de la oraş?
S-ar întâmpla, fără nici o bănuială, acelaşi lucru ca şi cu omul sănătos care ar înghiţi şaptezeci şi şapte de pilule, potrivite pentru un om bolnav. S-ar îmbolnăvi.
Filosofiile şi teologiile se înmulţesc acolo unde se înmulţeşte imbecilitatea spirituală. Acolo unde este boala, acolo trebuie şi medicamentul. Relaţia credinţei faţă de sistemele filosofice şi teologice este asemenea relaţiei dintre igienă şi medicament.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, Editura Sophia, București, 2006, p. 79)
Pe cât de mult aleargă omul să-i ajute pe ceilalți, tot atât prisosește harul lui Hristos în el
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro