Luaţi mai bine aminte la ce se află înlăuntrul vostru şi veţi vedea acolo un suflet legat, fără putinţă de a face vreo mişcare, ca un prizonier legat de mâini şi de picioare. Vreţi să începeţi o anumită nevoinţă cât de cât anevoiasă, dar cruţarea de sine nu vă dă voie şi vă ia toate puterile necesare. Vreţi să faceţi fapte bune, dar dragostea de agoniseală vă scurtează mâna. Vreţi să iertaţi, însă orgoliul rănit vă aţâţă spre răzbunare. Vreţi să vă bucuraţi de fericirea altuia, dar zavistia vă stinge bucuria. Astfel, peste fiecare mişcare bună sunt aruncate un fel de lanţuri, care împiedică sufletul să se mişte slobod. Dar sufletului îi este proprie libertatea. De ce, aflându-se astfel legat, nu poate striga împreună cu Apostolul: Cine mă va izbăvi? (Romani 7, 24) sau împreună cu proorocul: Scoate din această temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău (Psalmul 141, 7)? Aşadar, fraţilor, simţindu-ne legaţi şi dorind slobozire, să ne adresăm Domnului, Care spune: Dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr (Ioan 8, 36).

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viaţa lăuntrică, Editura Sophia, 2011, pp. 228-229)