Cel mai bine este să se cerceteze cu duhovnicul. N-are rost să spună unora și altora pentru că oamenii sunt și împărțiți în gândurile lor și oamenii sunt diferiți în felul de a aprecia un lucru și mai ales dacă-i păcat. E o vorbă care vreau să se răspândească, am auzit-o și eu, aș zice că am auzit-o întâmplător, dar n-am auzit-o întâmplător, ci a rânduit Dumnezeu să o aud și anume că: „Păcatele nu se spun, ci se spovedesc”. N-are rost să-i îngreuiezi pe alții cu păcatele, n-are rost să-i îngreuiezi pe alții cu ispitele, ci are rost să spui păcatele la Spovedanie ca să primești eventual iertarea lor dacă le-ai părăsit. Are rost să spui cuiva care e îndreptățit să asculte păcatele și care cu darul lui Dumnezeu poate să nu fie asuprit de păcate, să nu fie asuprit de păcatele altora, păcatele în general având consecința aceasta că îl frământă pe cel căruia i le descoperă. Și atunci cel mai bine este să te despovărezi prin mărturisirea păcatelor, iar când ești într-o situație neclară, nu știi ce să alegi, atunci, la fel, te verifici cu o conștiință superioară ție și, mai ales, cu conștiința duhovnicului.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Pași pe calea duhovnicească – convorbiri realizate de Părintele Sabin Vodă, editura Reîntregirea, p. 179)