Suntem nemuritori. Dar numai în măsura în care Hristos ne este Dumnezeu, nu prilej de băutură și mâncare în prăznuiri pline de păcat. Frisonul de teamă care-i străbate pe cei care nu mai știu cum să prididească întru comportamentul lor cotidian, frison care nu duce la lăsarea păcatelor și la întoarceri reale către Dumnezeu, ci doar la niște false izbânzi duhovnicești (postul ca o cură de... legume, de exemplu), m-a dus cu gândul la un adevăr fundamental: în contextul actual, singura instituție care nu se leapădă de om este Biserica, trupul cel tainic al Mântuitorului (I Corinteni 12, 12-27).

Tocmai pentru că Îl ține pe Hristos în miezul ei – Cap Care articulează toate mădularele Sale (Efeseni 4, 15) – Biserica nu se leapădă de niciun mădular, de niciunul dintre noi. Și pe toți ne vrea mântuiți, adică cetățeni ai celei mai libere dintre construcțiile geopolitice ale lumii: Împărăția lui Dumnezeu!

Până și omul se leapădă de sine. Se autodefinește ca individ, ca cetățean ori contribuabil. Dumnezeu nu se leapădă de om, reamintindu-i, mereu și mereu, că este chipul Său, că este persoană. Capabilă să ierte, să iubească și să nu moară...

(Părintele Constantin Necula, Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?..., Editura Agnos, Sibiu, 2013, pp. 53-54)