Fiindcă ești călător, pentru ce zidești turnuri, o, omule, și cheltuiești zadarnic atâția bani, să zidești case și palate mari în pustietatea acestei lumi, în loc să umbli a ajunge la acel pământ roditor și țară desfătată, cu palate prea frumoase ale acelui dorit pământ al făgăduinței? Spune-mi, călătorule, când umbli pe drum și găsești o colibă sau peșteră, și intri în ea să te odihnești puțin, până va trece arșița soarelui sau ploaia, te îngrijești pentru acea puțină vreme cât stai în colibă, să o mărești, sau să o dregi? Nu, ci rabzi toate lipsurile ei, nădăjduind că peste puțin să te duci să te odihnești în casa ta. Tot așa ești și tu, trecător și călător în această lume, încât nu faci aici niciun ceas. Astăzi ai venit și mâine te duci la Patria ta. Pentru ce ai atâtea zbuciumări și necazuri și griji, să zidești case mari și palate încăpătoare, să dobândești cinste și slavă, argint și aur și altă deșertăciune lumească, care toate acestea împreună cu tine trec, și într-un minut pier?

Socotește, așadar, și îngrijește-te de adevărata ta Patrie cerească, și acolo zidește de acum locuința ta, ca să te întâmpine Sfinții și să intri în ea cu multă veselie. Pentru un ceas, cât stai în colibă, nu poți pătimi vreun rău, și cauți ca să o mărești? Dacă te-ai afla multă vreme în această lume, nu te-aș fi osândit că aduni bogății, că zidești, și cauți slavă și cinste lumească, dar fiindcă viața aceasta vremelnică este atât de scurtă și moartea neștiută, pentru că nu știi dacă nu mori mâine, pentru aceea îți trebuie osândă și mustrare, dacă dorești aceste mincinoase deșertăciuni ca și cum ar fi veșnice.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 270)