Când călătorim prin noaptea vieții pământești, pe noi nu ne luminează soarele, și totuși primim, prin reflexie, lumina lui din lună. Pe muntele Sinai, dintre toți cei 600.000 de israiliteni, numai Moise a primit lumina lui Dumnezeu, dar el, mai târziu, a răsfrânt-o asupra întregului popor. Și atunci, iată că cei ce, din cauza stării lor pătimașe și păcătoase, nu pot fi conduși numai de Dumnezeu, în chip nemijlocit, au nevoie de un povățuitor, de un păstor. Nimeni nu poate tăgădui că David a fost unul dintre cei mai inspirați poeți și profeți; și cu toate acestea, el nu și-a văzut crima și desfrâul decât atunci când i le-a arătat pe față prorocul Natan. Așadar, trebuie să fii ca Moise ca să poți primi poruncile lui Dumnezeu în chip nemijlocit și, iarăși, poți să fii ca David și totuși să nu-ți vezi propriile păcate și greșeli. Și atunci, iată necesitatea unui duhovnic.

Bătrânii din Pateric, care vedeau în mod străveziu toate cursele diavolului și care aveau o mare experiență în ce privește tăierea voii prin duhovnic, ne-au dat cele mai clare îndrumări în acest sens. Astfel, au zis bătrânii: „De vei vedea pe cel tânăr de voia sa suindu-se la ceruri, apucă-l de picior și trage-l jos, căci nu îi este lui de folos”, „De va face cineva lucrul lui Dumnezeu urmând voii sale, nu este pentru Dumnezeu lucrul lui, ci de este cu neștiință, știu că va veni la calea lui Dumnezeu, nici umblând la cei mai bătrâni să asculte, ci ca cum ar ști însuși se socotește pe sine, cu anevoie va veni la calea lui Dumnezeu”.

(Arhimandritul Paulin Lecca, Adevăr și Pace, Tratat teologic, Editura Bizantină, București, 2003, pp. 98-99)