În ce fel este mare?, întrebaţi voi. În aceea că o fecioară, închisă până atunci în camera ei, poate să-şi iubească şi să-şi preţuiască, din prima zi şi ca pe însuşi trupul ei, soţul pe care nu l-a văzut niciodată înainte; şi iarăşi, pentru că, din prima zi, bărbatul pe care ea nu l-a văzut niciodată pune înaintea tuturor lucrurilor o femeie cu care el înainte nu schimbase un cuvânt şi o pune înaintea prietenilor, cunoscuţilor, a tatălui şi a mamei sale. Să vorbim acum de părinţi. Dacă li se întâmplă, afară de această împrejurare, să piardă niscaiva bani, se întristează, se îndurerează şi duc înaintea judecăţii pe cei ce i-au păgubit; iar omul pe care ei nu l-au văzut niciodată, nici nu l-au cunoscut, primeşte de la ei, odată cu fecioara lor, şi o zestre destul de mare. Şi se bucură făcând aceasta şi nu socotesc ca pierdere ceea ce au dat. Când îşi văd fiica plecată din casă şi luând cu dânsa şi o parte din averea lor, nu simt nici părere de rău, nici necaz, nici durere, ba încă mulţumesc şi socotesc că li s-au împlinit dorinţele. Pavel ia seama la toate acestea şi - văzând cum cei doi soţi îşi părăsesc părinţii pentru a se lipi unul de altul şi cum noua însoţire capătă o mai mare putere decât vechea obişnuinţă de la părinţi - gândeşte că aici nu-i vorba de un fapt omenesc, ci că Dumnezeu seamănă această dragoste în suflete şi insuflă acea veselie atât părinţilor, cât şi soţilor. Ca urmare, a zis: „Taina aceasta mare este”. După cum copilul care se naşte îi recunoaşte de la început pe părinţii săi, înainte de a putea vorbi, tot aşa soţul şi soţia, fără să fie apropiaţi, fără să fie îndemnaţi, lămuriţi asupra datoriilor lor, se şi unesc.

(Nicolae N. Marinescu, Studii omiletice asupra celor trei cuvîntări ale Sfîntului Ioan Hrisostomul despre căsătorie, cu traducerea lor, Teză pentru licenţă, tipografia L. Moţăteanu, Bucureşti, 1908)