Cine vizitează Castelul de la Miclăușeni va observa că planșeele și pereții interioarelor sunt pictați în ulei, cu motive geometrice, zoomorfe și florale, acoperite parțial cu var și vopsea, în special aproximativ doi metri de la pardoselă, unde au fost deteriorați de copiii cu deficiențe mentale, care au locuit aici vreme de câteva decenii. Pe alocuri se găsesc maxime latinești ce au conținut moralizator.

Potrivit gustului artistic al proprietarilor, castelul a fost zugrăvit în stilul Art Nouveau, în anul 1898, de către arhitectul Iulius Reinecke. Acest stil a creat și la noi în țară școli cu influențe specifice, bazate pe valorificarea elementelor ornamentale și simbolice tradiționale.

Măiestria stilului Art Nouveau, citită pe pereții interiori ai castelului

Picturile decorative interioare ale Castelului Miclăușeni poartă amprenta clară a unor artiști care cunoșteau bine însușirile definitorii ale acestui curent artistic, în care linia devine un factor esențial al compoziției, interesul pentru perspectiva tradițională dispare, iar volumele sunt sugerate prin mijloace noi, stilizări, umbre și lumini cu caracter decorativ, arabescuri combinate.

Fiecare încăpere este susținută într-o gamă cromatică personalizată, specifică, cu anumite dominante de cald sau rece. Se remarcă rafinamentul cromatic al fiecărui ansamblu, susținut fără stridențe, în tonuri pastelate și contraste moderate.

Decorațiile sunt plasate în special pe tavanele de la etaj, dar și în spații de la parter, cum ar fi încăperile de la intrare. Toate acestea lasă să se observe o remarcabilă măiestrie a stilului, a tratării formelor prin efecte plastice decorative de lumină și umbră, prin tușe aplicate cu precizie și acuratețe.

Maxime latinești din Virgilius și Horațiu

Tavanul salonului de la etaj (salonul de recepție) este o adevărată probă de virtuozitate tehnică, în care modalitatea tehnică de iluzie a tridimensionalității (de tip Trompe l'œil) este rezolvată cu măiestrie și puține mijloace.

Decorațiile aflate pe plafoanele și pereții interioarelor conțin motive fitomorfe și zoomorfe, cu bandouri și eșarfe inscripționate cu maxime latinești din Virgilius, Horațiu și alți autori, de care era pasionat George A. Sturza. O integrare fericită a textelor în limba latină, tratate cu un sintetic decorativism, personalizează unele încăperi cum ar fi, în special, holul central de la etaj (sala pentru bibliotecă).

(Mulțumim părintelui arhimandrit Cleopa Nistor pentru permisiunea de a folosi informații din cartea sa, Miclăușeni: istorie, prezent și perspectivă, Editura Trinitas, Iași, 2007)