Copaci cu frunze roșii ca focul sau de culoarea cojii de portocală ne țin calea până la mănăstire. Ajungem pe Strada Iconiței. La câțiva metri de șosea, acum mai bine de 500 de ani, Maica Domnului se arăta unor călugări care voiau să plece în Muntele Athos, îndemnându-i să rămână, căci „și aici e grădina Sa”.

Împărăteasa Cerurilor apăruse între ramurile unui stejar, al cărui trunchi se păstrează și astăzi în interiorul paraclisului Mănăstirii Bisericani. De asemenea, și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, așezată cu multă evlavie de starețul Iosif între ramurile acestuia și păstrată astăzi cu grijă de obștea mănăstirii. La Mănăstirea Bisericani, în majoritatea zilelor din an, excepție făcând duminicile și sărbătorile, sfintele slujbe se săvârșesc în paraclisul de vară al așezării monahale. Pe timp de iarnă, ele se țin în biserica voievodală, aflată în incinta Spitalului de Pneumoftiziologie.

Ajutor neîntârziat prin Sfintele Taine

E vineri. Cerul a plâns peste Bisericani, adunând într-un mănunchi sclipirile aurii ale toamnei. Părintele Maxim adună frunzele colorate din jurul paraclisului, spre uimirea vântului, care aduce altele, iar și iar. Ușor, în bătaia de aripi a unor păsări târzii, se lasă seara. Plouă mărunt și rece. În paraclisul Mănăstirii Bisericani e demult lumină. Ultima slujbă a zilei de vineri e Taina Sfântului Maslu, care începe la ora 21.30. Cu puțin timp înainte, biserica se umple de credincioși care se salută respectuos, simțindu-se primiți ca într-o familie. Oamenii stau lipiți unul de altul, pregătindu-se de rugăciune în tăcere.

Urma să aflu de la câțiva dintre ei că rareori se întâmplă să caute o mănăstire pentru clădirile care o alcătuiesc, fie ele și monumente istorice. Ceea ce îi leagă pe oameni cu adevărat de o mănăstire sunt duhovnicii de aici, oamenii care sunt receptivi la durerile lor și le oferă ajutor neîntârziat prin Sfintele Taine.

„Ne spovedim de 20 de ani la părintele stareț, toată familia, de pe vremea când era la Mănăstirea Bistrița. Sfinția sa este un duhovnic după sufletul nostru, care a știut întotdeauna să ne povățuiască cu multă înțelepciune și a avut multă răbdare cu noi”, spune doamna Nina Irina.

În comuniunea inimilor, timpul parcă nu mai există

În intimitatea serii și a micului paraclis, începe sfânta slujbă. Părintele stareț, dimpreună cu părinții Policarp și Serafim se roagă cu multă osârdie „pentru robii lui Dumnezeu, părinții și frații mănăstirii acesteia și pentru toți binecredincioșii creștini care sunt de față la această Sfântă Taină și pentru robii lui Dumnezeu care s-au pomenit în sfântă mănăstirea aceasta”.  Cu toții cântă alături de monahii de la strană, îndulcind văzduhul și inimile obosite. Chipurile celor prezenți se înseninează de rugăciunea cea cu multă dragoste și făcută din tot sufletul. În această comuniune a inimilor, timpul parcă nu mai există.

De deasupra cubului de sticlă ce adăpostește trunchiul stejarului în care cu aproape șase veacuri în urmă s-a arătat Maica Domnului, ea ne veghează din mica sa icoană făcătoare de minuni. Îngenunchem și-i sărutăm mâna cu evlavie, luând binecuvântare, binecuvântare pe care le-o cerem și părinților slujitori: „Binecuvântați, părinți sfințiți, și ne iertați pe noi, păcătoșii!”. Iar ei, chivernisitori ai harului, ne împart cu dărnicie din darurile Domnului: „Bunul Dumnezeu să vă ierte și să vă binecuvânteze. Sănătate sufletească și trupească să vă dăruiască!”.