Când se poate săvârși Taina Sfântului Maslu

 

În cazuri grele de boală și primejdie de moarte, Sfântul Maslu se poate săvârși în orice zi, ori de câte ori este necesar, în casele celor suferinzi, după ce mai întâi au fost spovediți și împăcați cu toți, spre a lor alinare și iertare, pentru ca să li se dea prin Maslu curățirea sufletească, adică iertarea păcatelor și tămăduirea trupului de boală.

Pentru săvârșirea Tainei Sfântului Maslu nu sunt zile sau timpuri prestabilite. Acesta se face oricând este nevoie, dar este recomandat să se facă mai ales în zilele de post. În cazuri grele de boală și primejdie de moarte, Sfântul Maslu se poate săvârși în orice zi, ori de câte ori este necesar, în casele celor suferinzi, după ce mai întâi au fost spovediți și împăcați cu toți, spre a lor alinare și iertare, pentru ca să li se dea prin Maslu curățirea sufletească, adică iertarea păcatelor și tămăduirea trupului de boală.

În Săptămâna Sfintelor Pătimiri se oficiază miercuri, joi și vineri, de obicei, dar Sfântul Maslu săvârșit în Sfânta și Marea Miercuri din această săptămână – înaintea Ceasurilor, în amintirea ungerii Mântuitorului cu mir de către femeia cea păcătoasă, înainte de mântuitoarele Sale Pătimiri (XXVI Matei, 7-13) – este cel mai solemn în Biserica Ortodoxă. În această zi se face în biserică cu sobor de mulți preoți, Sfântul Maslu de obște, adică pentru mai mulți bolnavi și numeroși credincioși care vor să participle. Tot în această zi se face Sfântul Maslu solemn în Biserica Sfântului Mormânt, cu șapte mitropoliți, în frunte cu Patriarhul Ieusalimului, în prezența a zeci de mii de pelerini din toată lumea.

Sfântul Maslu se face și pe timp de secetă, când se adaugă șapte rugăciuni speciale pentru ploaie. În asemenea situații se rânduiesc câteva zile anumite pentru post, în care se adună cât mai mulți credincioși cu preoții lor și merg în procesiune pe câmp, cu icoane și cu Sfânta Cruce, până dă Dumnezeu ploaie pe pământ, milostivindu-Se și vindecând și pe cei bolnavi.

În mănăstiri, Sfântul Maslu se slujește și în zilele de hram, în prezența numeroșilor credincioși care vin în pelerinaj cu acest prilej. După ce mai întâi se face slujba de sfințire a apei, mai mulți preoți săvârșesc Taina Sfântului Maslu și miruiesc pe toți bolnavii și credincioșii, stropindu-i cu agheasmă.

De asemenea, în toate bisericile din țară, la mănăstiri, la catedrale și la bisericile din orașe se săvârșește săptămânal, în special în ziua de vineri, Sfântul Maslu de obște. La fel unde se află Sfinte Moaște sau icoane făcătoare de minuni se fac în zilele de post Sfinte Masluri de obște, la care participă numeroși credincioși. Important e ca prezența credincioșilor la aceste Masluri de obște să fi fost însoțită de împărtășirea de Taina Spovedaniei sau a Euharistiei, pentru ca astfel rugăciunile de vindecare și efectele Sfântului Maslu să-și atingă deplin scopul.

(Monahul Teognost, Taina Sfântului Maslu – Taina tămăduirii sufletului și trupului, Editura Credința Strămoșească, Iași, 2002, pp. 8-10)

De la același autor

Ultimele din categorie