Semnificația rugăciunilor citite la Sfântul Maslu
Cele șapte rugăciuni diferite care se rostesc în cadrul slujbei Sfântului Maslu ocupă un loc central în sânul slujbei. Amintind milostivirea și bunătatea pe care Dumnezeu le-a arătat întotdeauna față de oameni, în ele se cere păzirea vieții bolnavului, ușurarea de chinuri, vindecarea și întărirea trupului și totodată iertarea păcatelor, tărie duhovnicească, primenirea întregii sale făpturi și înnoirea în Hristos a vieții sale.
Rânduiala Tainei Sfântului Maslu, ca parte văzută, constă în rugăciunile pentru sfințirea untdelemnului, ungerea celor bolnavi cu acesta, citirea celor șapte fragmente de Apostol și de Evanghelie, rugăciunile de iertare și de vindecare, iar ca parte nevăzută, constă în iertarea de păcate, deci vindecarea sufletului.
Cele șapte rugăciuni diferite care se rostesc în cadrul slujbei Sfântului Maslu ocupă un loc central în sânul slujbei. Amintind milostivirea și bunătatea pe care Dumnezeu le-a arătat întotdeauna față de oameni, în ele se cere păzirea vieții bolnavului, ușurarea de chinuri, vindecarea și întărirea trupului și totodată iertarea păcatelor, tărie duhovnicească, primenirea întregii sale făpturi și înnoirea în Hristos a vieții sale. Fiecare rugăciune insistă în mod particular asupra unuia sau altuia dintre aceste aspecte, dar toate pun alături mângâierea sufletului și ușurarea trupului, leagă tămăduirea duhovnicească de cea trupească, subliniind importanța fundamentală a celei dintâi, fără a nesocoti valoarea celeilalte.
În cea dintâi rugăciune, preoții cer Milostivului Dumnezeu: „Facă-se, Doamne, untdelemnul acesta untdelemn de bucurie, untdelemn de sfințenie, îmbrăcăminte împărătească, pavăză puternică izbăvitoare de toată lucrarea diavolească, pecete nestricată, bucurie a inimii, veselie veșnică”.
În cea de-a doua rugăciune este chemat în ajutor Dumnezeu cel Mare și Preaînalt, pentru a trimite harul Său preasfânt peste bolnavul care și-a cunoscut păcatele sale și a venit la El cu credință. Dumnezeu este rugat să-l primească pe acesta cu iubirea Sa de oameni, să îi ierte lui orice a greșit cu cuvântul, cu lucrul sau cu gândul, să îl însoțească și să-l păzească în ceilalți ani ai vieții acestuia.
Cea de-a treia rugăciune este o invocare directă a ajutorului lui Dumnezeu, spre ușurarea durerii trupești a celui bolnav: „Așa, Doamne, trimite din cer puterea Ta cea tămăduitoare; atinge-Te de trup, potolește-i firbințeala, ușurează-i suferințele și-i izgonește toată boala cea ascunsă, Fii tămăduitorul robului Tău acesta; ridică-l pe dânsul din patul durerii și din așternutul chinuirii. Dăruiește-l pe dânsul sănătos și întreg Bisericii Tale, ca să fie bineplăcut Ție și să facă voia Ta”.
În cea de-a patra rugăciune, Milostivul Dumnezeu este rugat astfel: „Cel ce tămăduiești toată neputința, tămăduiește pe robul Tău; ridică-l pe dânsul din patul durerii pentru mila bunătății Tale; cercetează-l pe dânsul cu mila și cu îndurările Tale; depărtază de la dânsul toată boala și neputința”.
În cea de-a cincea rugăciune, Milostivul Dumnezeu este numit „Tatăl orfanilor, limanul celor înviforați și doctor al celor bolnavi; Cel ce porți fără mâhnire slăbiciunile noastre și iei asupră-Ți suferințele noastre; Care miluiești cu liniștirea; Cel ce treci peste fărădelegi și ierți nedreptățile; Cel grabnic spre ajutor și zăbavnic la mânie; Cel ce primești pocăința păcătoșilor și ai putere a ierta păcatele cele multe și grele și dai tămăduire tuturor celor ce petrec întru neputință și în boală întunecată”.
Următoarele rugăciuni, a șasea și a șaptea, precum și rugăciunea ce se citește în timp ce Sfânta Evanghelie se află deschisă pe capul bolnavului, cer iertarea păcatelor celor aflați în suferință: „Ție ne rugăm și cu umilință la Tine cădem: în bunătatea Ta, Însuți slăbește, lasă, iartă, Dumnezeule, fărădelegile și păcatele robului Tău și greșelile lui cele de voie și cele fără de voie”.
Credincioșii care partcipă la slujba Sfântului Maslu sunt pătrunși de rugăciunile și de citirile ce se fac, înțelegându-le într-o altă lumină duhovnicească și pătrunzându-se de ele cu altă tărie. Sunt lecturi și rugăciuni sfinte, menite să aducă în sufletul necăjit și întristat, pocăință, pace, liniște și ușurare.
(Preotul Monahul Teognost, Taina Sfântului Maslu – Taina tămăduirii sufletului și trupului, Editura Credința Strămoșească, Iași, 2002, pp. 70-72)
De ce trebuie „să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, sfânta jertfă cu pace a o aduce”?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro