Tâlcuire la Evanghelia din cadrul Tainei Sfintei Cununii

În structura Evangheliei după Ioan, minunea din Cana constituie începutul „semnelor” mesianice ale lui Iisus şi a arătării „slavei” Lui, iar prefacerea apei în vin se leagă de noul început pe care îl face Mesia, înlocuind vechiul cult (care era corelat cu apa curăţirilor şi a jertfelor) şi instituind noul cult cu vinul dumnezeieştii Împărtaşanii.

Printre lecturile biblice ce sunt introduse în rânduiala Tainei Cununiei, remarcăm prezența indisolubilă a Sfintei Evanghelii, text luat din Evanghelia după Ioan capitolul 2, versetele de la 1 la 12, ce face trimitere la istorisirea prezenței Mântuitorului Iisus Hristos la nunta din Cana Galileii, împreună cu Maica Sa și cu ucenicii.

Prin această participare Mântuitorul binecuvinteză însoțirea bărbatului cu femeia, dar și o spiritualizează și-i oferă un nou statut, așa cum la nuntă oferă „vinul cel bun”. Viața care implică unirea dintre Hristos și Biserică, pe care soții trebuie să o mărturisească în propria unire, găsește un alt simbol foarte puternic în Evanghelia de la nuntă: apa transformată în vin, ce face trimitere la jertfa euharistică a Mântuitorului. Prin Sângele Său, Hristos schimbă apa creației în vinul nou al noii creații. Această primă minune prefigurează darul vieții celei noi, primit prin Pătimiri și prin Înviere. Minunea ce are loc la nunta din Cana Galileii, evocată în Taina Căsătoriei, scoate în evidență dimensiunea în același timp euharistică, ecclesiologică și hristologică a Tainei, care anunță posibilitatea transformării stării naturale a lucrurilor într-o celebrare a bucuriei prezenței lui Dumnezeu printre oameni.  

În structura Evangheliei după Ioan, minunea din Cana constituie începutul „semnelor” mesianice ale lui Iisus şi a arătării „slavei” Lui, iar prefacerea apei în vin se leagă de noul început pe care îl face Mesia, înlocuind vechiul cult (care era corelat cu apa curăţirilor şi a jertfelor) şi instituind noul cult cu vinul dumnezeieştii Împărtaşanii.

Punctul central al pericopei îl reprezintă afirmația Mântuitorului prin care aparent o mustră pe Maica Sa, la intervenția acesteia de a-i ajuta pe organizatorii nunții: „Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie? Încă n-a venit ceasul Meu” (Ioan 2, 4). De fapt, prin prima parte a acestui pasaj Domnul Iisus atrage atenţia Maicii Sale asupra faptului că misiunea Sa dumnezeiască, care se supune voii Părintelui ceresc, nu are nicio legătură cu vreo judecată omenească a Maicii Sale sau cu vreun sentimentalism personal. Totuşi, purcede la săvârşirea minunii, din evlavie şi cinstire faţă de Maica Sa, după cum arată Sfântul Ioan Gură de Aur: „Cinstindu-și mama, ca să nu se spună că i se împotrivește în ceva, ca să nu o rușineze pe Născătoarea înaintea celor prezenți”.

Unii Sfinți Părinți spun despre afirmația „n-a venit ceasul Meu” că ar trebui citită ca o întrebare, pentru ca trecerea la următorul verset, în care mama lui Iisus arată că a înţeles observaţia Fiului ei ca pozitivă şi, în baza acesteia, se adresează slugilor zicând „faceţi orice vă va spune”, să fie mai inteligibilă și mai firească. Astfel se alternează tensiunea dintre „ceasul” lui Iisus care este determinat de Dumnezeu Tatăl şi intervenţia omenească a mamei Sale.

Constatarea Maicii lui Iisus că s-a terminat vinul şi rugămintea ei indirectă este într-un fel, ecoul stării poporului israelit. Puterile poporului ales au slăbit până la epuizare şi în virtutea acestora, se adresează lui Mesia cerându-I intervenţia. Domnul intervine şi recreează poporul, nu anulează ceea ce este vechi, ci îl înnoieşte: vinul nu este făcut din nimic, ci din materia preexistentă creaţiei dumnezeieşti, din apă. Pericopa aceasta evanghelică, potrivit interpretării ei teologice, mărturiseşte despre înlocuirea vechii orânduieli a lucrurilor cu una nouă, a vechii slujiri cu dumnezeiasca Împărtăşanie. 

(Pr. Dr. Vasile Gavrilă, Cununia – viață întru Împărăție, Fundația Tradiția Românească, București, 2004, pp. 208-212)

De la același autor

Ultimele din categorie