Vechimea și originea ierurgiilor

Ierurgiile constituie sectorul cultic în care se manifestă în cea mai mare măsură puterea de creaţie liturgică a Bisericii. Aşa se explică îmbogăţirea Molitfelnicelor Bisericii Ortodoxe cu atâtea slujbe şi rugăciuni noi, precum şi deosebirile existente între diferitele Molitfelnice în domeniul ierurgiilor.

Se obiectează uneori că ierurgiile n-ar fi fost practicate în Biserica veche, ci ar fi creaţii sau născociri mai noi ale Bisericii, sub presiunea mentalităţii de tip „magic” a poporului simplu. Celor ce pretind astfel le răspundem că ierurgiile sunt tot atât de vechi ca şi Biserica creştină. Mai mult decât atât, pe unele dintre ele le moştenim încă din Legea Veche, ca de exemplu slujba pentru curăţirea femeii la 40 de zile după naştere (Levitic capitolul 12; Luca 2, 22-24). Pe altele le-a săvârşit Mântuitorul Însuşi (tămăduirea bolnavilor, izgonirea duhurilor necurate, binecuvântarea pâinii şi a vinului, a peştilor etc.).

În sfârşit, despre cele mai multe dintre ele ne vorbesc Sfinţii Părinţi şi Scriitorii bisericeşti din primele veacuri creştine, ca: Sfântul Justin Martirul și Filosoful şi Tertulian în secolul al II-lea, Sfântul Vasile cel Mare în secolul al IV-lea ş.a. Rugăciuni pentru binecuvântarea şi sfinţirea apei (aghiasma), a untdelemnului, a fructelor, sfeştanii pentru ploaie ş.a., dintre care unele asemănătoare sau chiar identice cu cele din Molitfelnicul ortodox de azi, găsim scrise chiar în cele mai vechi rânduieli bisericeşti care ni s-au transmis, ca în Constituţiile Sfinţilor Apostoli, precum şi în cele mai vechi cărţi de slujbă, ca Evhologhionul episcopului Serapion de Thmuis din Egipt (secolul al IV-lea).

La acestea s-au adăugat, desigur, şi altele mai noi, iar rânduiala unora din cele mai vechi s-a dezvoltat treptat, prin adăugarea de rituri sau ceremonii, rugăciuni şi cântări noi, dar sâmburele sau miezul lor originar a rămas acelaşi ca în vechime. Atât ierurgiile mai noi, cât şi dezvoltările adăugate de Biserică la rânduiala vechilor ierurgii sunt cerute de desfăşurarea şi evoluţia normală a vieţii religioase a credincioşilor, care creează mereu împrejurări, condiţii noi de viaţă şi nevoi noi, care se cer satisfăcute prin noi servicii religioase.

Ierurgiile constituie sectorul cultic în care se manifestă, deci, în cea mai mare măsură puterea de creaţie liturgică a Bisericii. Aşa se explică îmbogăţirea Molitfelnicelor Bisericii Ortodoxe cu atâtea slujbe şi rugăciuni noi, precum şi deosebirile existente între diferitele Molitfelnice în domeniul ierurgiilor.

(Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 357-358)

De la același autor

Ultimele din categorie