Adevărul nu poate ființa fără Bine, nici Binele fără Adevăr, iar amândouă fără să rodească.

Aceasta este pecetea dumnezeiască ce pecetluiește orice lucru și orice ființă, de la cea mai mică, până la cea mai mare.

Numai prin puterea lor, oamenii nu pot ridica decât a treia parte din pecetea cea tainică. Numai Acela care i-a pecetluit poate să desfacă toate pecețile.

Sporește încontinuu curăția inimii, ca să ți se ridice măcar pecetea unei singure taine din lume. Deoarece adevărul despre orice lucru este ca și oglinda care nu se aburește niciodată și în care omul poate vedea frumusețea lui cea cerească.

O împărăție mai mică își are ființa într-o împărăție mai înaltă. Împărăția naturală își are ființa în împărăția morală. Împărăția morală își are ființa în împărăția duhovnicească. Împărăția duhovnicească își are ființa veșnică în Acela care nu poate vedea nimic mai presus de Sine Însuși.

Orice împărăție înaltă este tăcută și se regăsește într-o împărăție mai mică. De aceea se poate spune că orice împărăție mai mică este povestea împărăției celei mai înalte decât ea. Sau orice împărăție mai mică este un cuvânt al cărui sens este ascuns într-o împărăție mai înaltă. Și precum sensul și spiritul unui cuvânt sunt mai largi decât însuși cuvântul, tot așa orice împărăție înaltă este mai largă decât orice împărăție mai mică.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, Editura Sophia, București, 2006, pp. 57-58)