Dacă ești într-o stare de recrudescență (n.r. ‒ revenire, într-o formă mai acută, a unei boli) interioară și vezi că slăbește credința, te rogi să nu slăbească!

Chiar și la sfinți se constată o viață de oscilație, o ridicare și-o coborâre. Pentru că te mai părăsește harul ca să nu te mândrești, să nu spui: „Ia te uită unde am ajuns!”. Te mai părăsește harul ca să te smerești.

Când suntem asaltați de impresii de uscăciune sufletească, când simțim că „trăim degeaba”, să știm că acestea sunt îngăduite de Dumnezeu pentru smerenia noastră. Dar trebuie să înțelegem că noi nu ne smerim pentru efect imediat, ci avem în vedere veșnicia!

Dar nu trebuie să-ți pierzi credința. Tu trebuie să fii mereu prezent. Că nu rezolvi atât de mult prin rugăciunea pe care o faci, ci prin harul lui Dumnezeu, pentru că tu vrei cu orice chip ajutorul Lui. Pentru că imediat vine satana să-ți folosească mintea; nu trebuie să vă speriați, el nu se astâmpără. Iisus știe ce vrei tu, nu te speria deloc, tu continuă rugăciunea!

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Despre izbăvirea de întristare, Editura Elena, Constanța, 2013, pp. 31-32)