Dată fiind cufundarea noastră în păcate, viața duhovnicească nu este ceva de la sine înțeles și lesnicios. Cel ce voiește să dobândească duhul de pace al mântuirii, pentru a ajuta și pe alții pe calea lor către Dumnezeu, se cuvine să-și pună propria sa viață duhovnicească pe o temelie sănătoasă.

Unde își are început viața duhovnicească? În credința în Dumnezeu, Care este Duh (Ioan 4, 24). El ne-a zidit după chipul și spre asemănarea Sa (Facerea 1, 26-27), a sădit în noi temeiul duhovnicesc si năzuința duhovnicească de a-L căuta, și El vrea de la noi „în Duhul să umblăm” (Galateni 5, 25).

De credința în Dumnezeu sunt strâns legate nădejdea și dragostea pentru Dânsul. Și „fără credință, dar, nu este cu putință să fim plăcuți lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că Se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei 11, 6). Ce te va îndemna spre viața duhovnicească, dacă tu nici nu crezi în Dumnezeu, nici nu nădăjduiești în El, nici nu-L iubești pe El?

Dar pornind de la aceste părți alcătuitoare ale vieții duhovnicești, credința, nădejdea și dragostea, se cuvine Creștinului ortodox ca, mai departe, să se apuce de treabă spre a-și clădi prin făptuire viața duhovnicească.

Ce temelie se cuvine el să pună și din ce material trebuie să zidească mai departe? 

Temelia vieții duhovnicești este smerenia. Puterea vrăjmașului nostru se ascunde în mândrie. Însă tot acolo se află și neputința lui. Luceafărul s-a înălțat călăuzit de mândrie spre înălțimi, străine lui ca făptură, dar tot din mândrie a și căzut. Cu mândria, îi ispitește pe toți oamenii. Nu întâmplător, la căderea cea dintâi în păcat, cea mai puternică ispită pentru Adam și Eva a fost aceasta: „veți fi ca niște dumnezei” (Facerea 3, 5) Dar nu s-a întâmplat așa. Rezultatul a fost potrivnic: cei ce s-au mândrit au căzut, din pricina mândriei lor, chiar mai prejos decât dobitoacele (Psalmul 48, 12-13, 21)

Dacă vrem să biruim pe vrăjmașul mântuirii noastre este de trebuință, înainte de toate, să îmbrăcăm pavăza smereniei. Aceasta ne va face de neatins înaintea diavolului, căci el este neputincios înaintea smereniei.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a Creștinului Ortodox, Editura Predania, București, 2010, pp. 15-16)