Timizii iau cuvântul

Sunt tineri, sunt studenți sau absolvenți de facultate, sunt inteligenți, dar timizi. Ce spun ei despre timiditatea lor? Cum se raportează la cei din jur? Ce soluții au încercat? Ce beneficii cred ei că le aduce acest mod de a fi? Să-i ascultăm cu atenție pe cei cu care uneori nu avem suficientă răbdare sau pur și simplu, nu facem un efort pentru a-i înțelege; profunzimea și sensibilitatea lor poate pune pe gânduri.

Să facem cunoștință:

Ecaterina T. (24 de ani)provine dintr-o familie cu opt copii, dar a fost crescută de la vârsta de un an de bunicii săi. A început să vorbească abia pe la doi ani. Studiul, lectura și relațiile interumane se numără printre preocupările sale. Mimica ei sugerează o ușoară neîncredere în sine, tonul vocii e uneori scăzut, dar ferm. În prezent e masterandă a Facultății de Litere.

Georgiana  P. (24 de ani) este absolventă a Facultății de Arte Plastice, Decorative și Design a Universității de Arte. Are „din fire și din meserie” preferința pentru solitudine, pentru însingurare, iar înțelepciunea este o calitate a sa. Ea consideră că proiectarea gândurilor pozitive este o bună modalitate de a-l face pe celălalt să se deschidă și de a-l ajuta să se schimbe în bine, dacă acesta dorește.

Ana C. ( 26 de ani) este pictoriță de icoane și biserici. Iubește liniștea, tăcerea, oamenii și natura. Când este cu ceilalți, se dovedește a fi un om calm și cald. Duhovnicul ei a îndrumat-o spre o înțelegere pozitivă a timdității și spre valorificarea manifestărilor  bune a acestui mod de a fi. Ea mărturisește că nu îi pare atât de rău de situațiile pe care le-a ratat din cauza timidității pe cât i-ar părea rău de păcatele pe care le-ar putea face dacă n-ar avea-o.

Ramona  G. (26 de ani) este rezidentă la un spital de mai bine de un an. Timiditatea ei își are originea în copilărie; de mică s-a dedicat învățatului și s-a izolat, s-a însingurat. Mai toți membrii familiei sale sunt timizi, într-o oarecare măsură. Ea se consideră o fire „mai analizatoare”, dar subliniază faptul că nu analizează defectele celorlalți, ci caută ce au ei mai bun, încercând să ajungă la inima oamenilor. Rugăciunea și apropierea de Dumnezeu le apreciază a fi soluții ale timidității.

Viorel P. (23 de ani) este student în anul IV la Teologie. Provine dintr-o familie cu șase copii, el fiind mezinul. Sensibil, emotiv și tăcut la începutul discuției, el manifestă o mare dorință de a-i ajuta pe ceilalți, de a pătrunde în sufletul lor, de a le alina durerile. Mi-a mărturisit că indiferent de situație, nu poate să-l ia mai tare pe cel de lângă el și că pentru a comunica bine cu cineva e imperios să cunoască bine acea persoană, înainte de a face greșeala de a da prea mult sau prea puțin. 

Simona E. (25 de ani) este un om calm, meticulos și răbdător. De vreo doi ani e contabilă la o firmă de confecții. Îmi spune că disponibilitatea de  a-i ajuta pe ceilalți i-a fost frânată uneori de timiditate:„aș fi vrut să ajut mai mult, dar din cauza timidității am renunțat”. În prezența celorlalți oameni încearcă sentimente de rușine, de teamă, de sfială. Își dorește să-și ia inima-n dinți și să-i abordeze și ea pe cei din jur, nu doar să aștepte să fie abordată.

Alexandra S. (22 de ani) este studentă în an terminal la Facultatea de Geografie. Provine dintr-o familie cu șase copii și dintre toți, doar ea și mama ei sunt timide. În relațiile cu ceilalți, dacă aceștia nu o cunosc, preferă să le spună de la bun început că este timidă. Cei care o știu o consideră o fată bună și săritoare, pe umărul căreia pot plânge, căreia îi pot mărturisi problemele lor. Alexandra spune că empatia sa ia adesea, în aceste situații, proporții considerabile, iar acest lucru nu constituie un avantaj.

Ce înseamnă pentru tine a fi timid(ă)?

„A fi timid înseamnă să-ți pierzi controlul, să nu poți reacționa în mod adecvat, să te bâlbâi, să te panichezi din cauza emoțiilor. Contează și dacă în viața ta ai avut niște șocuri emoționale. Știi cum e? Eu sunt timid, dar încearcă-mă și ai să vezi că mă deschid. Dacă vorbim puțin îți vei da seama că am multe lucruri de spus”, susține Viorel.

Georgianei îi place uneori  felul acesta de a fi. „Mă înțeleg pe mine însămi și nu mă osândesc pentru că sunt timidă. Am încredere în mine, îmi place să analizez situațiile, lumea și să spun sincer ce am în gușă și-n căpușă”. Ea asociază timiditatea cu rușinea, retragerea, îmbujorarea și frica.

„Când sunt timidă, pur și simplu am tahicardie, îmi bate inima foarte repede și nu pot să controlez asta. Devin totodată și foarte tăcută, n-am cuvinte”, spune Ramona.

Cum îți explici faptul că ești timid(ă)?

„Cred că lipsa unei vieți sociale mai ample (ieșiri, tabere mai multe etc.) a accentuat acest mod solitar al meu de a fi. Lipsa unei afecțiuni constante din partea părinților – cred că a fost o altă cauză; în plus, sunt foarte sensibilă și emotivă. Toate mediile noi în care am pătruns (liceul, facultatea) au constituit provocări imense pentru mine din perspectiva relațiilor interumane”, mărturisește Ecaterina.

 „În clasele primare și gimnaziale, fratele mai mare toată ziua mă toca la cap că sunt cretină, idioată, că nu știu, că nu pot etc. Ar fi fost foarte bine să nu fi fost cuvintele acestea urâte, jignitoare, dar dacă tot au fost, măcar să fie alții care să te ridice, să te susțină, să te încurajeze. De asta am nevoie, de suport emoțional. Și, să-ți spun sincer, eu nu comunic cu mama și am făcut multe greșeli în viața mea din această cauză. Deși dânsa e tot timidă, îmi reproșează că nu știu să mă descurc și să-mi spun punctul de vedere, să lupt pentru drepturile mele, foarte grav este asta! Las pe altul, hai, treacă de la mine. Dar eu cred că sigur suntem timizi cu un scop. Fiecare om are ceva bun și trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu că suntem așa cum suntem”, remarcă Alexandra.

Cum te raportezi la ceilalți oameni, ce tip de relații ai cu ei?

„Prezența celorlalți oameni mă bucură foarte mult, dar mai înainte de asta, îmi dă fiori. Sunt momente în care mi-e foarte greu sau îmi ia mult timp să dau startul unei relații de comunicare. Amân întâlnirile, mă subapreciez, nu am încredere în mine; adesea nu-l văd pe celălalt (oricare ar fi el) un egal, ci un superior, în toate. Din această percepție eronată a mea rezultă un aspect negativ pentru mine și unul pozitiv pentru ceilalți: disconfortul și tensiunea resimțită de mine în prezența celorlalți, dar un respect profund pentru celălalt, indiferent cine ar fi, și lipsa vreunei dorințe de a-i face rău, chiar dacă mi-a greșit sau m-a rănit. Prefer să mă îndepărtez de el, decât să-l rănesc”, menționează Ecaterina.

Viorel subliniază că există două tipuri de relații: simple și la nivel înalt, în care se trăiește numai din psihologie, filosofie etc. „Aceasta este lumea în care trăim. Frumusețea, dragostea sufletească, comportamentul copilăresc par să nu conteze prea mult. Însă cunoașterea omului de lângă tine pornește de la simplitate”, evidențiază el.

Atunci când intră într-un grup nou, Georgiana consideră că e mai util să stea un timp să cerceteze în ce fel se discută, cum se comportă cei de față, ce fel de a fi au și de unde provin.

„Aștept de la ei un zâmbet și să fie deschiși”

 „Într-o relație de comunicare, mai sunt și situații în care fac eu primul pas, dar foarte rar. De obicei, ceilalți sunt cei care mă abordează și le spun de la bun început că sunt timidă” spune Alexandra.

„Când vorbesc cu ceilalți, încerc să le găsesc nu defectele, ci ce au ei mai bun și pur și simplu, merg la inima lor. Aștept de la ei un zâmbet și să fie deschiși” afirmă Ramona.

 „În prezența celorlalți am sentimente de bucurie, pentru că dacă ești un om mai timid, cu un simț aparte, nu poți să-i iei mai tare pe cei de lângă tine. Trebuie să ai și răbdare, să te modelezi după ei sau ei după tine pentru că relațiile cu cei din jurul nostru trebuie să fie relații deschise. Dacă avem o persoană dură lângă noi, putem să se pierdem. Dacă avem o persoană mai blândă, ne dă un curaj și un ajutor, ne implicăm când vedem că omul este deschis”, spune Viorel.

„Caut doar să nu supăr pe nimeni, evit orice confruntare, cu oricine, orice conflict. Las de la mine, numai să nu se aprindă ceva, chiar dacă acest lucru poate că uneori mă coboară în ochii celorlalți. Încerc să mă mulțumesc cu ceea ce reușesc să fac, fără a impresiona”, subliniază Elena.

Cum consideri că te privesc ceilalți, ce spun ei despre tine?

„Am impresia că ceilalți sunt mai buni decât mine. Totuși, ei mă văd total diferit de modul în care mă percep eu. În ochii lor sunt și timidă, dar și o fată bună, săritoare, care se implică mult, care pune suflet în ceea ce face. Eu empatizez foarte repede Dacă mi-ai spus o problemă, imediat mă pun în pielea ta”, afirmă Alexandra.

„La școală, profesorii mă percepeau timidă. Și prin tăcere, poate că m-au considerat și neștiutoare”, crede Ramona.

Din neștiință, cu rea - voință sau din grabă, timizilor li se atribuie trăsături sau comportamente negative care nu le sunt caracteristice. Interesantă în acest sens este afirmația Ecaterinei care explică totodată de ce se întâmplă aceste lucruri: „Uneori sunt percepută și greșit, ca fiind arogantă, ostilă chiar, prea tăcută, lipsită de inițiativă sau de curaj. Acest lucru este cauzat de faptul că în multe dintre situații nu mă simt în largul meu, nu am acea naturalețe, acel firesc. Această crispare vine și dintr-o lipsă de exercițiu a relațiilor interumane”.

„Fac eforturi să nu daubir cu fugiții

Simona consideră că, în general, timizii nu sunt înțeleși de ceilalți oameni, sunt lăsați mai în urmă sau bruscați. „Cultura actuală promovează și lucruri care dau de înțeles că pentru a reuși în viață, e musai să nu fii timid, ci să ai tupeu, un cuvânt care mie mi-e foarte urât”. De aceeași părere e și Viorel: „societatea nu te vrea timid, pentru că timizii sunt mai lenți și ceilalți se împiedică de ei”.

Ecaterina spune că în mod sigur un timid va prefera comunicarea intermediată; ea nu-l pune în situații jenante. Dar prin asta, tot el pierde foarte mult. „Satisfacția pe care ți-o dă comunicarea față-n față e greu de cuantificat. Eu, deși sunt timidă, o prefer pe aceasta din urmă și fac eforturi să nu daubir cu fugiții. E foarte important să-l simți pe omul cu care vorbești, să te uiți în ochii lui, să-i descifrezi limbajul nonverbal, să simți ce simte și să te bucuri”, afirmă ea.  

Vorbește-mi despre aspectele negative ale timidității.  

„Timiditatea mi-a fost și îmi este adesori ca o haină prea strâmtă care nu mă lasă să mă desfășor așa cum aș dori eu. Sunt capabilă să comunic bine dacă văd că sunt înțeleasă și ascultată, sunt capabilă să muncesc bine dacă munca îmi este apreciată, sunt capabilă de sacrificiu, dacă situația o cere”, subliniază Ecaterina.

„Mă gândesc că în anumite situații aș fi dat mult mai mult potențial din mine dacă n-aș fi fost timid”, crede Viorel.

 „Mărturisesc că am avut de pierdut în multe împrejurări. Am ratat multe ocazii de a sta de vorbă cu oameni interesanți, de a pune o întrebare la o conferință, de a răspunde suplimentar pentru o notă mai bună etc. Sunt multe situații pe care le văd ca un munte, de netrecut. Iar acest lucru mă blochează. Dar un aspect important pe care l-am observat la mine este acesta: dacă cineva cunoscut sau apropiat mie crede că eu pot depăși obstacolul, că sunt în stare, s-a întâmplat să mă descurc neașteptat de bine, atât pentru mine, cât și pentru persoana  care m-a încurajat, uneori poate doar de fațadă.

„Comunică cât mai mult față în față”

O greșeală frecventă pe care o fac este să mă compar cu ceilalți care se descurcă între oameni ca peștele în apă. Eu nu-mi doresc să fiu ca ei, ci doar să mă pot bucura de felul în care sunt eu, să mă pot prețui pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce pot, pentru ceea ce-mi doresc”, susțineEcaterina.

Care crezi că sunt soluțiile timidității?

 „Aproape toate soluțiile timidității sunt la îndemâna timidului. Acțiunea e primordială. Ca timid, singurul lucru pe care trebuie să-l eviți nu sunt oamenii și situațiile sociale, ci pasivitatea. Mă surprind câteodată stând pe gânduri și proiectând fel de fel de scenarii dramatice pentru situațiile sau întâlnirile care urmează în viața mea. Și aproape niciodată nu sunt așa de „tragice” pe cum le gândesc eu. O altă soluție e să comunici cât mai mult, față în față. Ai prilejul să iei undeva cuvântul, chiar și în grupul de prieteni? Fă-o! Ai prilejul să te implici într-o activitate de voluntariat, să participi la niște cursuri, să te ocupi de un hobby care implică participarea mai multor persoane și pe care tot l-ai amânat, acum e momentul!, îndeamnă Ecaterina.

„Totul ține de exercițiu, viața însăși este un exercițiu, și timiditatea din viața noastră este un exercițiu, o provocare. Dacă ne-am ruga mai mult și ne-am dărui cu totul lui Dumnezeu, ar fi cu totul altceva. Împărtășirea deasă cu Sfintele Taine, Spovedania, mersul la biserică și trăirea cu Hristos, acestea-s soluțiile timidității. Trebuie să îndepărtăm frica din viața noastră. Mucenicii nu  aveau frică pentru că Îl aveau pe Hristos în inima lor, erau într-un contact permanent cu Dumnezeu. În momentul de față această legătură e necesară în societatea de astăzi, nimic altceva, nici filosofie sau altele”, susține Viorel.

„Timiditatea te apără de a nu greși în relația cu Dumnezeu”

Pentru a accesa soluțiile duhovnicești ale timidității, e nevoie de cineva care să te  îndrume. Ana își amintește cum întâlnirea cu duhovnicul i-a schimbat percepția la 180 de grade: „Când i-am vorbit prima dată despre timiditatea mea, eram foarte înverșunată, o vedeam ca pe o pacoste. Nu mă mai suportam. A fost cu adevărat un părinte. Mi-a arătat ce bogăție poate fi în ea, cât sens, chiar. Sincer, mi-a luat ceva timp să înțeleg, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a învățat cum să mă și prețuiesc și să fiu mulțumită de ceea ce sunt și de ceea ce am”, spuneAna.

„Am încercat să mă extrovertesc, dar am dat în alte rele, în unele păcate și am spus: uite, unde se poate ajunge, și nu e bine. Într-un fel, timiditatea te apără de ceva, de a nu greși în relația cu Dumnezeu, cu păcatele grave, cum ar fi desfrânarea, mândria și altele”, crede Ramona. 

„Dragostea are multă răbdare cu ceilalți”

 „Consider că soluția timidității ar fi asumarea ei și nu numaidecât niște strategii drastice de eliminare, de falsificare a propriei persoane. Noi suntem niște ființe vii, cu puteri nelimitate, dar cu o putere de creștere în armonia propriei ființe. Și dragostea are multă răbdare cu ceilalți. E importantă și proiectarea gândurilor pozitive, să spui că celălalt e un om bun, că îi apreciez cutare și cutare lucru și cu adevărat astfel îl ajuți și pe el să se schimbe în bine, dacă dorește și să se deschidă, ca o floare. Rostul cel mai profund al omului în lumea aceasta esă caute profunzimea, să dobândească dragostea și o nădejde în eternitate, în faptul că vom fi uniți în Dumnezeu și vom fi iubiți, chiar dacă nu merităm. Să fie o armonie încă de aici, dar pentru lucrul acesta trebuie multă liniște, pentru că Împărăția Cerurilor este înlăuntrul nostru”, conchide  Georgiana.

Citește alte articole despre: smerenie, beneficii, soluții, timiditate

De la același autor

Ultimele din categorie