Vai celui ce se află întru păcate şi vremea pocăinţei nu o cunoaşte, că acolo se va căi, tânguindu-se în veci fară de folos. Vai celui ce zice că: „în vremea aceasta de acum să-mi hrănesc trupul şi la bătrâneţe mă voi pocăi”, că va veni asupra lui moartea cea de năprasnă şi nădejdea lui va pieri. Vai celui ce de bună voie păcătuieşte şi zice că mâine se va pocăi, că nu ştie ce va naşte seara ce vine şi miezul nopţii. Vai celui ce cunoaşte binele şi dă mâna celui viclean, că îngerii cei răi îl vor lua în ziua ieşirii lui. Vai celui ce sminteşte pe aproapele cu faptele lui cele rele, că va da seamă în ziua Judecăţii pentru faptele sale cele rele prin care a smintit pe alţii. Vai celui ce s-a lepădat de lume şi iarăşi de cele ale lumii se îngrijeşte, că pilda plugarului va avea (Luca 9, 62). Vai celui ce urmează voilor trupului şi nu poartă grijă de sufletul său, că se va risipi pe pământ viaţa şi nădejdea lui. Vai celui ce nu se sileşte cu toată tăria lui încă de aici a se pregăti pentru a da răspunsul cel de acolo. Vai celor ce au pierdut răbdarea, căci ce vor face când îi va cerceta Domnul?

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături vol. 2, Editura Bunavestire, Bacău, 2008, p. 432)