- Cum să înţelegem cuvântul dat de Mântuitorul Sfântului Siluan Atonitul:  «Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!»?

- Gândul la iad în sensul că nu ne putem mântui prin faptele noastre, oricât ar fi ele de mici. Fără harul lui Dumnezeu nu se poate! Pentru că păcatul este atât de mare, încât a trebuit să vină Hristos să Se răstignească, să ia chip de om ca să-l vindece.

Nu ne putem vindeca de păcatele noastre prin nevoinţa noastră, ci numai cu ajutorul harului lui Dumnezeu. Şi atunci, cum să nu mă gândesc eu la iad, când ştiu cât sunt de păcătos? Şi nădejdea la Dumnezeu, pentru că «Nu am venit să întăresc iadul, ci am venit ca să întăresc raiul!» Să ştiţi că şi cei din iad sunt iubiţi de Dumnezeu, dar tocmai iubirea aceasta îi biciuie! «Vai, ia te uită! El ne iubeşte! Uite pe Cine am trădat noi!» Şi acolo, în iad, nu mai este glumă! Da! Îi iubeşte şi pe cei din iad. Pentru că iadul este marea durere a lui Dumnezeu.

(Ne vorbeşte părintele Arsenie, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, pp. 60 – 61)