Să ne rugăm pentru Biserică, pentru lume, pentru toţi. Toată creştinătatea se află înlăuntrul rugăciunii. Dacă vă rugaţi numai pentru voi, asta ascunde interes. Pe când, dacă vă rugaţi pentru Biserică, înlăuntrul Bisericii sunteţi şi voi. În Biserică este Hristos unit cu Biserica, dar şi cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Sfânta Treime şi Biserica sunt una. Dorul vostru fierbinte trebuie să fie îndreptat spre aceasta, ca lumea să fie sfinţită, ca toţi să devină ai lui Hristos.

Atunci intraţi în Biserică, trăiţi în bucuria Raiului, în Dumnezeu, pentru că întreaga plinătate a Dumnezeirii sălăşluieşte în Biserică. Suntem toţi un trup, având cap pe Hristos. Toţi suntem Biserica.

Religia noastră are această măreţie, uneşte lumea în minte. Puterea rugăciunii e mare, foarte mare, mai ales când este făcută de către mulţi fraţi. În rugăciunea comună se unesc toţi. Să-l simţim pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Acesta este viaţa noastră, bucuria noastră, comoara noastră. Toate sunt uşoare în Hristos. Hristos este centrul; toţi tind către centru şi se unesc într-un duh şi într-o inimă. Aşa s-a întâmplat la Cincizecime. Când toţi aud în acelaşi ceas, în acelaşi loc, Psaltirea şi toate citirile, se unesc prin auzire cu harul lui Dumnezeu, pentru că ceea ce este spus de către citeţ este auzit şi împărtăşit tuturor.

Puterea celor mulţi se înmulţeşte, ca şi când ar vedea un lucru frumos şi l-ar privi toţi cu ardoare. Ei, privirea lor, care se întâlneşte pe acest lucru frumos, îi uneşte. De pildă, izbăvirea Apostolului Petru din temniţă: ...se făcea necontenit rugăciune către Dumnezeu pentru el, de către Biserică (Fapte 12, 5). Această rugăciune l-a slobozit pe Petru din legăturile temniţei.

(Sfântul Părinte Porfirie, Ne vorbește părintele Porfirie, Editura Egumenița, pp. 219-220)