Fiule, spune Scriptura, dacă te apropii să lucrezi Domnului, găteşte sufletul tău spre ispita: îndreptează inima ta, şi rabdă. Tot ce se va întâmpla ţie, primeşte; şi întru schimbările inimii tale îndelung rabdă (Sir. 2, 1; 2, 4). Necazurile au fost de la începutul veacului un semn al alegerii dumnezeieşti. Ele au fost un semn care i-a arătat pe patriarhi, prooroci, apostoli, mucenici, preacuvioşi ca bineplăcuţi ai lui Dumnezeu. Toţi sfinţii au trecut pe calea cea strâmta a ispitelor şi necazurilor, şi prin răbdarea lor sau adus pe sine ca jertfe bine primite lui Dumnezeu. Şi acum Dumnezeu îngăduie ca sufletele sfinte să treacă prin felurite nevoi, ca iubirea lor de Dumnezeu să se descopere în toată limpezimea. Nimic nu se întâmplă cu omul fără încuviinţarea şi îngăduinţa lui Dumnezeu. Creştinul care vrea să fie următor al Domnului nostru Iisus Hristos şi să se facă fiu al lui Dumnezeu după har, născut din Duhul, este dator în primul rând să-şi pună ca pravilă, să socotească drept o îndatorire de neînlăturat răbdarea cu suflet bun a tuturor necazurilor şi a pătimirilor trupeşti, şi a neplăcerilor de la oameni, şi a bântuirilor drăceşti, şi a răsculării patimilor sale.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Experiențe ascetice vol. 2 - Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, Editura Sofia, București, 2000)