Localitatea Vaduri este o aşezare de munte situată la ieşirea râului Bistriţa din defileul muntos, într-o frumoasă depresiune formată între cele două largi vaduri ale Bistriţei de la Pângărăcior şi de la Viişoara, vaduri ce sunt legate de câte două poduri rutiere si de cale ferată, la o distanţă de 9 km în amonte de municipiul Piatra Neamţ. Multă vreme, după spusele bătrânilor, acest sat s-a numit „satul dintre vaduri” pentru că pe aici se făcea legătura cu ţara de sus a Moldovei și cu partea nord-estică a Transilvaniei.

Prima menţiune istorică privind locuitorii acestei aşezări o aflăm în secolul al XVI-lea, într-un hrisov al domnitorului Petru Rareş, care face pomenire despre locuitorii din „Braniştea Vadurilor” de pe moşia Mănăstirii Bisericani, iar Mitropolitul Dosoftei al Moldovei spune despre Sfântul Chiriac de la Bisericani că acesta era născut în „Vadurile Bistriţei”. Satul Vaduri fiind aşezat în imediata apropiere a mănăstirilor Bistriţa, Bisericani şi Pângăraţi, locuitorii săi au beneficiat în permanenţă de o binecuvântată înrâurire duhovnicească, încât mulţi dintre localnici au îmbrăcat rasa monahală, iar mulți preoţi de la Vaduri au fost fii ai satului.

Prima mențiune despre existența unui sfânt lăcaș la Vaduri, o bisericuţă de schit, o avem în anul 1610, când doi călugări de la Mănăstirea Bisericani au ctitorit la locul numit „Pârâul popilor” un locaş mic de închinare din lemn, pe temelie de piatră uscată. Această bisericuţă a dăinuit până prin anii 1726 - 1730, când pe temelia ei a fost ridicată o altă biserică mai mare, cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Acest fapt a fost determinat și de numărul mare de locuitori, prin venirea și așezarea aici a mai multor familii ardelene, în urma actului samavolnic al uniaţiei din Transilvania, în perioada 1689-1700.

În acele împrejurări, mulţi creștini ardeleni au emigrat în Moldova, trecând Carpaţii fie pe Valea Bicazului, a Bistricioarei, sau mai sus pe cea a Bârgăului, dovadă că multe familii de aici poartă nume ca Ungureanu, Ardeleanu, Bârgăuanu, Cojoc sau Oşlobanu.

Biserica ridicată în prima jumătate a veacului al XVIII-lea a dăinuit până când alături de ea a fost ridicată actuala construcţie din piatră de râu și cărămidă, lucrare ce s-a făcut prin râvna și stăruinţa preotului Gheorghe Bălănescu, între anii 1903 - 1920, în antrepriza meşterului Carol Zanni. Biserica a fost sfinţită la data de 31 octombrie 1920 de către Mitropolitul Pimen Georgescu, conform pisaniei aflată în pridvorul bisericii:

„Acest sfânt locaș s-a început în anul 1903, sub domnia regelui Carol I și s-a terminat în anul 1920, sub domnia glorioasă a regelui Ferdinand I, fiind mitropolit IPS Pimen și protoiereu PC Sa Econom Popovici, cu cheltuiala bunilor creștini din comuna Vaduri, a Onoratei Case Regale, a onoratei Casei Bisericilor și a tuturor credincioșilor din împrejurimi, sub coordonarea unui comitet: președinte-preot Gh. Bălănescu, Mihail Rotaru învățător-secretar, Ion I. Jitaru-casier. Membri: Ion V. Lupu, Constantin Nistor, Costache Cazacu, Constantin Țifescu,  Constantin Cojoc, Gh. P. Albu, N. Ursache,  Ion I. Cojoc, Ilie Scoruș, I. Andrei, I. D. Oșlobanu.  S-a sfințit la 31 octombrie 1920”.

Datorită evenimentelor din toamna anul 1944, când satul Vaduri a fost teatru de război construcţia a avut mult de suferit, astfel, preotul Cristofor Bălănescu, fiul primului ctitor, a demarat lucrările de reparaţie şi de restaurare  a monumentului. Lucrările s-au încheiat în toamna anului 1951, când sfântul locaş a fost resfinţit de către episcopul Teofil Herineanu al Romanului, la data de 14 octombrie 1951.

Începând cu anul 1987, biserica din Vaduri a trecut printr-o nouă fază de lucrări de restaurare și renovare, care s-au finalizat în anul 1996. A fost reparat acoperișul, s-au executat tencuieli la interior şi exterior în praf de piatră, iar lăcașul a fost înzestrat cu odoare de cult.

Între anii 1997 - 2002  s-a construit clopotniţa, care a preluat elemente din arhitectura bisericii și o masă-altar, unde se oficiază slujbe la marile praznice de peste an. Totodată a început  și construirea unui așezământ social – filantropic, care cuprinde și încăperi pentru o bibliotecă. Pentru a proteja accesul în locașul de cult, s-a zidit un pridvor pe latura sudică a bisericii. De asemenea, biserica a fost dotată cu o centrală termică, a fost înzestrată cu strane noi din stejar sculptat, și a fost resfințită la data de 6 octombrie 1996 de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

În ceea ce privește preoţii slujitori, din cercetarea datelor istorice se constată că în prima perioadă a existenţei bisericii de la Vaduri, slujirea a fost realizată de către călugării de la Mănăstirea Bisericani, întrucât biserica era construită pe moşia acesteia, „Braniştea Vadurilor”.

Se cunoaşte că între anii 1840 - 1850 a slujit preotul Vasile Codreanu şi până în anul 1886 preotul Nicolae Vasiliu, dată la care a fost numit tânărul absolvent al Seminarului de la Huşi, Gheorghe Bălănescu, originar din localitatea Hangu. De-a lungul timpului, până în anul 1928, Parohia Vaduri a avut ca filială biserica din Oanţu, unde preot slujitor era părintele Vasile Oşlobanu.

Renovările de după anul 1987 s-au realizat după numirea vrednicului de pomenire părinte Constantin Bobric, venit de la Parohia Valea Viei din Piatra Neamţ la Parohia Vaduri, epitropi fiind succesiv ing. Velicu Stratulat, Alexandru Nemţanu, Pavel Albu şi Dumitru Ursache. Începând cu anul 2004 și până în prezent, activitatea pastoral-misionară a Parohiei Vaduri I este continuată de către preotul paroh Păduraru-Bobric Mircea, împreună cu membrii Consiliul şi Comitetul parohial.

Viaţa spirituală de la Parohia Vaduri a fost întotdeauna intensă, fapt datorat  preoţilor slujitori, care pe lângă pregătirea și experiența lor pastoral-misionară, un rol important l-a adăugat atmosfera specifică mănăstirilor din apropiere (Bistriţa Pângăraţi şi Bisericani).

La acest popas aniversar, când biserica împlinește mâine 100 de ani de la târnosire, părintele paroh, înconjurat de Consiliul și Comitetul parohial, împreună cu fiii duhovnicești ai parohiei, va face o pioasă aducere aminte a vrednicilor de pomenire ctitori, donatori, binefăcători și slujitori ai bisericii, printr-o slujbă de pomenire. Scrie, Doamne, în cartea vieții pe toți ctitorii, binefăcătorii, închinătorii și slujitorii acestui sfânt locaș! (pr. Florin Țuscanu)