Demersurile făcute de mitropolitul Veniamin Costachi pentru a da orașului Iași și Moldovei întregi o catedrală impunătoare nu au putut fi finalizate, căci în 1842 mitropolitul a fost nevoit să se retragă din scaun. După 40 de ani, când nu puține erau vocile care susțineau că ruinele catedralei trebuiau cu totul îndepărtate pentru că puneau în pericol siguranța publică, regele Carol I și Guvernul României au hotărât să sprijine reedificarea sfântului locaș cu cheltuiala țării, considerându-l un act de demnitate națională. Pe lângă banii alocați din fondurile de stat regele Carol a ținut să contribuie și personal, plătind vitraliile catedralei, considerate la acea vreme „unice în țară până acum și ca artă și ca frumusețe și ca cost”. Sfințirea catedralei a fost un eveniment dorit și îndelung așteptat. Guvernul român a luat măsurile cuvenite pentru ca sfințirea catedralei mitropolitane din Iași să se desfășoare cu fastul potrivit unei asemenea solemnități. Sesizând importanța momentului pentru istoria bisericească, dar și pentru cea națională deopotrivă s-a remarcat că: „Vor trece multe secole și acest sfânt monument religios prin ecoul sonor al clopotelor sale, prin impozanța sa măreață și falnică, va spune generațiilor viitoare, că sentimentul religios al poporului românesc merge crescând, că prin urmare viitorul său este garantat pentru cuvântul că-și respectă monumentele religioase și naționale, că-și cultivă simțul ereditat strămoșesc de a identifica viața națională cu cea religioasă!”

În ajunul sfințirii, a venit la Iași regele Carol I care a fost întâmpinat de un public numeros. Mitropolitul Iosif a săvârșit slujba Vecerniei celei mari, iar apoi slujba privegherii. Au făcut parte din sobor episcopii de Roman, Râmnic, Huși, Argeș și Dunărea de Jos, episcopii vicari Ieremia Gălățanul, Valerian Râmniceanul, Dositei Botoșăneanul, Ioanichie Băcăoanul, Dionisie Craioveanul și Inochentie Ploieșteanul ca delegat al mitropolitului Primat. Mitropolitul Iosif, în cuvântul rostit după slujba Vecerniei Mari, a ținut să precizeze că: „Un popor fără de respect către datinile strămoșești, către religia sa este o aglomerare de invidie formată din combinațiuni de interes, și care se pot desface ori împrăștia la cel întâi semnal dat, pentru că nimic comun nu-i leagă. Nu se întâmplă tot așa și în popoarele care-și respectă monumentele, datinile și religia strămoșească.” Au participat la slujba care a durat până spre orele 23.00 numeroși credincioși și reprezentanții autorităților centrale, între care se numărau și miniștrii în frunte cu ministrul D. Sturdza al Cultelor și al Instrucțiunii Publice, și cei ai autorităților locale. Frumusețea arhitecturală a noii catedrale era pusă în lumină în acele momente de rugăciune de seară de mii de lampioane făcute de elevii școlii de meserii din Iași care înconjurau curtea mitropoliei și palatul mitropolitan.

În ziua prăznuirii Sfântului Gheorghe, încă de la primele ore ale dimineții, curțile catedralei și împrejurimile acesteia au devenit neîncăpătoare. Părinții slujitori ai catedralei au săvârșit slujba sfințirii apei. La ora 8.00, mitropolitul Iosif Naniescu, însoțit de un sobor impunător de ierarhi, preoți și diaconi, au pregătit în catedrala veche Sfântul Gheorghe toate cele rânduite pentru sfințirea noului locaș de rugăciune. Atunci când la ora 9.00, tunurile așezate pe dealurile Galatei au anunțat plecarea regelui de la Palat, mitropolitul Moldovei, ducând sfintele moaște ale martirilor ce urmau a fi depuse în Sfânta Masă a noii Catedrale, soborul și credincioșii au pornit în procesiune și după ce li s-a alăturat și regele Carol I cu suita sa au înconjurat de trei ori noua catedrală, săvârșindu-se apoi rânduiala sfințirii bisericii. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de 12 arhierei în frunte cu mitropolitul Moldovei, Iosif Naniescu. Răspunsurile au fost date de corul mitropolitan condus de Gavriil Muzicescu. La finalul slujbei, pe treptele catedralei s-au rostit cuvântări, primite cu entuziasm de către auditoriu, de către Regele Carol I, Ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, D. Sturdza, și de D. Ornescu, viceprimar al orașului Iași. Pentru a nu prelungi momentul, fiind ora înaintată, mitropolitul Iosif Naniescu a ales să nu mai rostească cuprinzătoarea predică ce o alcătuise pentru acest moment, cele câteva mii de exemplare în care ea fusese tipătită fiind împărțite publicului.

Cuvântul mitropolitului Iosif Naniescu a traversat veacurile, ca și măreața catedrală mitropolitană din Iași. Ca o fărâmă din solemnitatea momentului sfințirii sfântului locaș, amintim câteva gânduri pe care ierarhul moldovean, care odihnește lângă sfântul locaș, le-a pregătit pentru acel 23 aprilie al anului 1887: „Biserica noastră națională cu religia strămoșască ortodoxă de răsărit a fost în toate veacurile trecute pentru noi românii nava care, ca și arca lui Noe, din timpul deluviului universal, a salvat existența neamului românesc, rezistând cu putere în contra furiei noianului de ginți năvălitoare și cotropitoare din veacurile trecute și ne-a conservat nouă până astăzi limba, istoria și naționalitatea prin unitatea credinței religioase.

Să ne lipim dar, iubiților, inimile noastre de așezămintele religioase, ca și strămoșii noștri, și de morala Evanghelică care se predică și se propagă în Biserică. Să menținem credința în Dumnezeu împreună cu tradițiunile și obiceiurile strămoșești, căci bătrânii noștri cu acestea au trăit, cu acestea au înfruntat toate nevoile străbătând veacurile până în zilele noastre și conservându-ne nouă Țara, Biserica și naționalitatea, nedespărțite una de alta. Și Dumnezeu părinților noștri va fi totdeauna și cu noi, precum a fost cu ei, căci numai astfel vom păstra patriotismul strămoșesc, care este depozitul cel mai sacru pe care ei ziceau, că: «podoaba și fericirea unui neam este paza legilor strămoșești».”