Mai târziu, după ce ni s-au contu­rat primele impresii (în funcţie de aces­tea), ne vom întâlni cu moartea. În copilă­rie sau în adolescenţă se poate întâmpla să ne confruntăm în mod tragic cu moar­tea violentă, fie că e vorba de un accident sau de război.

Mi-aduc aminte de un adolescent care nici măcar o singură dată în viaţa lui nu se gândise la moarte. El avea un prieten şi acesta a fost omorât într-un accident de motocicletă, în timp ce gonea cu viteză maximă într-o cursă nebunească. A venit să mă vadă şi-mi spuse că, văzând urmările acestui gest nebunesc, văzând trupul sfâşiat, mutilat al băiatului, a căzut pe gânduri. Şi ce credeţi că i-a trecut prin minte? Ceva ce părea să nu aibă nici o legătură cu acci­dentul, şi anume: „Dacă eu nu caut sfin­ţenia şi dacă nu ajung să fiu sfânt, Îl jefuiesc pe Dumnezeu de slava care I se cuvine, iar pe aproapele meu îl lipsesc de ceea ce îi revine de drept”. Moartea bru­tală, violenţa urâtă la care fusese martor l-au confruntat cu valorile veşnice absolute pe care le purta înlăuntrul său, dar care rămăseseră până atunci adormite, nefo­losite.

(Mitropolit Antonie de Suroj, Viața, boala, moartea, traducere de Monahia Anastasia Igiroșanu, Editura Sfântul Siluan, Slatina-Nera, 2010, pp. 111-112)