De la Adam și Eva și până în zilele noastre, oamenii s-au străduit – unii mai mult, alții mai puțin – să redobândească o anumită lumină. Să facă din trup templu al Duhului Sfânt sau, în termeni teologici, să se îndumnezeiască. Omul și-a dorit și a ales să se îmbunătățească prin dobândirea darurilor Duhului Sfânt: blândețe, dragoste, milostenie, îndelungă răbdare, bucurie.

Astăzi întâlnim pentru prima oară în istorie o altă alegere – alegerea de a abandona trupul, devenind o entitate formată din minte și tehnologie, alegerea de a scăpa de neputințele și limitele fizice, dar nu prin moarte, nici prin transfigurare sau înduhovnicire, ci prin înlocuire bucată cu bucată cu părți artificiale.

Dorind o libertate eliberatoare de toate limitele, oamenii au căutat să se elibereze de constrângeri, de boli, de neputințe, de restricții și au ajuns la apogeul tuturor dorințelor de eliberare – eliberarea de trup. Asta este ceea ce aduce, de fapt, transumanismul și postumanismul care îi urmează, și anume proiectul de a deveni altceva decât ceea ce ești, altceva decât ai fost până acum, considerând că ai fost creat defect și urmează să te repari, omul vechi fiind ceva limitat, arhaic, ce urmează a fi depășit. Omul vrea să ajungă un Dumnezeu, dar fără Dumnezeu, căci vrea să se recreeze pe sine, să se reconstruiască folosindu-se de tehnologie și de evoluția informaticii. „Ne vom face noi singuri mai buni, pentru că Dumnezeu ne-a făcut patetici”, spun adepții transumanismului.

Jean Boboc, în lucrarea „Transumanismul decriptat”, spune că cei patru călăreți ai Apocalipsei sunt: nanotehnologia, biotehnologia, informatica computerizată, științele cognitive.

Toate acestea, combinate cu genomica, duc la accelerarea direcției către postumanism. Transumaniștii și postumaniștii nu doar privilegiază rațiunea critică, ci chiar o exagerează. Ei pun sub semnul întrebării limitele pe care alții le consideră indiscutabile.

Una dintre problemele cele mai mari este faptul că acești adepți ai transumanismului relativizează totul. Sub lupa lor, orice valoare și orice certitudine dispar. Ei spun că niciun individ, nici o instituție și niciun principiu nu poate servi ca sursa sau ca referință a adevărului. Asta înseamnă că totul poate fi contestat, totul devine îndoielnic, desființabil, nu mai există niciun centru, niciun reper, niciun etalon al valorilor. Pentru transumaniști, Hristos nu mai reprezintă Adevărul, nici Calea, nici Viața.

Se promovează dreptul de modificare și de intervenție asupra propriului corp si asupra propriilor emoții – despre care se dorește să fie gestionate doar rațional.

Se promovează utilizarea tehnologiilor de prelungire a vieții, de conservare a trupului cu ajutorul criogenezei și a teledescărcării conștiinței umane într-un creier artificial. De asemenea, se pune mare accent pe: separarea procreării și a sexualității în beneficiul unei reproduceri umane pur tehnice; copierea genomului uman și manipulările genetice în vederea obținerii copilului perfect; promovarea implanturilor cerebrale și a altor tipuri de implanturi, precum și a acceptării stării de hybrid, o entitate rezultată din combinarea dintre om și mașină.

Expresia de om îndumnezeit este înlocuită cu cea de om augmentat. Trebuie să amintim că Donna Haraway, o transumanistă convinsă, spune că are loc sfârșitul femeii, deoarece natura feminină, așa cum o știam noi, dispare lăsând să apară o nouă formă hibridă – femeia cyborg. Chiar dacă nu sunt vrednici de pomenire, amintim și pe cei doi transumaniști, aflați la conducerea unei importante organizații transumaniste, și anume Max More căsătorit cu Natasha Vita-More, autoarea lucrării „Manifestul transumanist” și, totodată, creatoarea primei proteze pentru întreg corpul uman, pe care o consideră o operă de artă și o denumește Primo Posthuman.

Se studiază reprogramarea genetică a tuturor factorilor care produc suferința corpului uman, astfel încât se dorește abolirea suferinței. Din punct de vedere spiritual, durerea și suferința au un rol, au o motivație și semnalizează ceva ce trebuie îndreptat, ori noua direcție de existență nu vrea să știe de aceste corecții spirituale. Se avansează  foarte mult cu studierea eugenismului care adună toate metodele ce permit transformarea patrimoniului genetic al speciei umane. Ne punem întrebarea: care este limita etică, care este granița permisă în toate aceste cercetări care, evident, pun în discuție joaca de-a Dumnezeu?

Lumea modernă este văzută ca o herghelie care trebuie să producă armăsari de elită. Acest punct de vedere nu este susținut accidental de o minoritate, ci este promovat de un laureat al Premiului Nobil, nu-i dam numele (pag. 157, Jean Boboc), care spune: „Niciun nou-născut nu ar trebui declarant om până ce nu a trecut cu succes anumite teste privind patrimoniul său genetic, iar in cazul unui eșec să fie deposedat de dreptul de a trăi”. Mai nou, prin fertilizare in vitro, se produc mai mulți embrioni dintre care se alege unul singur în final, ceilalți fiind aruncați ca material de lucru. Chestiunea este similară cu a face un avort multiplu și implică grave probleme teologice, etice și morale. Dar, de la atâta evoluție tehnico-stiintifică, nu mai vedem aceste detalii ignorate.

Convenția de la Oviedo spune: „O intervenție având ca obiect modificarea genomului uman nu poate fi întreprinsă”, dar transumaniștii nu se mai supun niciunei convenții. Convertirea patimilor în virtuți este un semn pentru creștini al conlucrării dintre om și energiile divine. Marcu Ascetul spunea că „nădejdea lărgește inima, iar grija o îngustează”.

Posibilitatea de a-L gusta pe Dumnezeu, pâinea vie ce coboară din Cer și ni se dăruiește în Euharistie, transfigurarea simțurilor noastre lumești în simțiri duhovnicești, sunt căutări ale unui număr din ce în ce mai restrâns de oameni. Există corpuri cerești și corpuri pământești, la fel, există o slavă a celor cerești  și o slăvire a trupului, care poate duce la extreme periculoase. Adevărata slăvire a corpului este o modificare a cărnii lumii în carne transcendentală, capabilă de simțiri dumnezeiești, o spune Natalie Depraz în cartea „Corpul slăvit”. Pentru această autoare franceza, forța creștinismului este aceea de a desăvârși corpul uman. Ea spune că fiecare poate fi transfigurat în corpul său, făcându-l să fie de slavă.

La prima vedere, ar părea că și transumanismul vrea același lucru: ca ființa umană să aibă un trup desăvârșit. Diferența dintre calea creștină și cea științifico-tehnică se face prin modalitatea de dobândire a desăvârșirii, calea ascetului impunând un anumit efort personal, total nedorit de către un transumanist. Și mai există o diferență esențială – creștinul vrea să-și desăvârșească în primul rând sufletul pe care îl dorește curățat de orice urmă de patimă și, apoi, dacă este posibil, și corpul. Omul cyborg este interesat doar de minte, nici sufletul nu-l preocupă și am putea spune că, într-un final, nu-l va preocupa nici trupul, pe care îl consideră ca fiind o carcasă cu multe piese de schimb, până la o viitoare schimbare integrală.

Într-un cuvânt, așa cum spune Constantin Ghioancă, are loc moartea omului și nașterea post-omului. Să nu fie!