Monahismul slăbeşte nu doar din pricină că nu se săvârşeşte Rugăciunea lui Iisus, dar şi pentru că nu ne îngrijim de noi, de curăţia inimii noastre. Trebuie să răbdăm nu numai durerile care ne lovesc, ci şi pe noi înşine.

Nu trebuie să osândim pe nimeni, nici măcar pe păcătosul cel mai fără de nădejde. Gândurile fugare, de care inima nu se lipeşte trec iute, ca în caleidoscop. Mintea noastră nu se opreşte niciodată, totdeauna este ocupată. Nu trebuie să socotim gândurile rele ca aparţinându-ne de drept, ele nu ţin de firea noastră. Nu poate una şi aceeaşi minte să-L slăvească pe Dumnezeu şi să-L hulească. Unor astfel de gânduri nu trebuie să le dai atenţie, ele trebuie lepădate precum gunoiul, precum ceva străin.

(Starețul Nicon de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 214)