Mult şi adeseori ne vătămăm, cerând de la sine ceea ce nu ne este propriu. Astfel, unii care de-abia au păşit în stadia nevoinţei, fiind îmbuibaţi, ca să zic aşa, şi prea plini de poftă, vor să nu fie în ei învoire cu gândurile, închipuirile şi simţămintele trupeşti. Această învoire este firească; ea nu are cum să nu fie. Este un lucru prostesc să cauţi ceea ce e cu neputinţă. Pofta trebuie neapărat să răsară din firea bolnavă de ea, însă trebuie s-o tăiem îndată ce răsare, în orice chip ar răsări, silindu-ne pe noi înşine să ne împotrivim ei prin mijloacele arătate mai înainte. 

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, p. 28)