Spre sfârşitul verii, i s-a întâmplat ceva minunat Fericitului Părinte Iacov. Nu ştia dacă ceea ce a văzut a fost în somn sau aievea, ci numai că se afla în ceruri înaintea unui Arhonte plin de măreţie, Care şedea pe un tron măreţ şi luminos. Alături de El, puţin mai jos, stătea un secretar. Acesta ţinea în mâini o carte mare şi întorcea toate foile în care erau scrise toate faptele bune ale ieromonahului Iacov.

La un moment dat, secretarul a spus: „Părintele Iacov nu mai are nimic altceva!” Dar Cel ce şedea pe acel tron slăvit a stăruit: „Cum nu mai are nimic? Are! Întoarce la pagina 365!” Acela a deschis la acea pagină şi a aflat o cutiuţă frumoasă. Atunci fericitul Stareţ s-a gândit şi şi-a adus aminte că pe când se afla încă în Farakla, după terminarea războiului, a aflat o cutiuţă mică, metalică, probabil o cutie de rachete luminoase.

Era atât de frumoasă încât l-a impresionat mult, dar fără să pregete a dus-o la biserică. Acolo nu aveau o cutie potrivită pentru tămâie şi de aceea i-a dăruit-o preotului cu toată inima sa.

(Stelian Papadopulos, Fericitul Iacov Ţalikis, Stareţul Mănăstirii Cuviosului David „Bătrânul”, Editura Evanghelismos, București, 2004, p. 228)