Pentru a înţelege mai bine problema care urmează, imaginează-ţi în gândul tău că trupul se aseamănă unui pa­lat împărătesc făcut cu o arhitectură prea înaltă de către un Ziditor cu înţelepciune nemărginită. Capul este cerdac, inima este cămară prea tainică, grabnici alergători sunt duhurile, aducători şi străbătători sunt venele sub formă de ţevi, iar ferestre sunt cele cinci organe ale simţurilor. Iar sufletul - sau, mai bine zis, mintea - (căci Sfântul Calist numeşte tot minte sufletul curăţit) trebuie să îl socoteşti ca pe un împărat înconjurat de trei puteri principale: raţiunea, simţirea şi vo­inţa. Aceste puteri se află în toate părţile trupului (sufletul se află în trup — spune dumnezeiescul Damaschin — ca şi focul care se află în tot fierul cel înroşit), iar ca unealtă raţională, prin care lucrează lucrurile mai deosebite, are creierul. Scaunul lucrării şi puterii sale celei simţitoare şi voitoare, precum şi al fiinţei sale, îl reprezintă inima după cum se va vedea mai pe urmă. Acest împărat are ca hârtie tabla imagi­naţiei pentru a scrie câte vin de afară prin ferestrele simţuri­lor.

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simţuri, Editura Bunavestire, Bacău, 2001, p.98)