Să nu-ți cheltuiești toată vremea vieții tale întru grija trupului tău. Ci, când va flămânzi trupul și hrană va cere, adu-ți aminte că și sufletul tău de aceeași hrană are trebuință.

Și, precum trupul, dacă nu se va împărtăși de hrana cea trupească, moare, așa și sufletul, dacă nu se va împărtăși de cea duhovnicească. Că îndoit este omul: și cu suflet și cu trup. Și pentru aceasta zicea Iisus: „Deci, tu, iconomule, dă pe cele ale sufletului, sufletului, și pe cele ale trupului, trupului”. Nu numai trupul tău să-l hrănești, iar pe suflet să-l lași lipsit și mort de foame...

Pentru acest fel de suflet, zice Apostolul: „Iar văduva care se ospătează numai cu trupul, moartă este de vie” (I Timotei 5, 6).

Deci, să nu lași sufletul tău să moară de foame, ci hrănește-l pe el cu cuvintele lui Dumnezeu, cu psalmi și cu laude, și cu cântări duhovnicești, cu citirile dumnezeieștilor scripturi, cu ajunări și cu privegheri, cu lacrimi și cu milostenii; cu nădejdea și cugetarea bunătăților celor ce vor să fie, celor veșnice și nestricăcioase. Acestea și cele asemenea acestora sunt hrană și viață sufletului.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 446)