Un exemplu de mare înţelepciune - Viața părintelui Haralambie Dionisiatul (5)
În locul plăcerii nelegiuite i-a dăruit o mică pregustare a Raiului.
Odată, Leonidas, înainte de a se căsători, a acceptat invitaţia câtorva consăteni de-ai lui de a merge în excursie într-un oraş vecin.
Din nefericire, aceşti consăteni ai lui erau nişte desfrânaţi şi au rânduit să rămână peste noapte la un han care avea faimă rea. „Prietenului" lor nu i-au spus nimic, dar au plănuit să-l târască şi pe el în mocirla desfrânării. După ce hangiul a arătat fiecăruia camera, Leonidas, fără să bănuiască ceva, a intrat înăuntru. Dar acolo, ce să vadă? O tânără desfrânată îl aştepta într-o poziţie provocatoare. Dar el, ca un alt Iosif, ce a născocit? I-a spus fetei:
- Te rog, ia această cană şi umple-o cu apă, pentru că mi-e sete.
După ce fata a ieşit afară, el a încuiat uşa şi fiindcă era obosit din călătorie, s-a culcat îndată şi s-a cufundat într-un somn dulce.
Dar cum l-a răsplătit Dumnezeu pentru fapta lui cea înţeleaptă? În locul plăcerii nelegiuite i-a dăruit o mică pregustare a Raiului. A visat că se afla într-o pădure paradisiacă, plină de desfătare. În ea se aflau tot felul de păsărele, care cântau atât de frumos, încât ciripitul lor mlădios te îmbăta. Când s-a deşteptat, încă mai simţea în suflet acea desfătare. După aceea i-a mustrat pe acei consăteni ai săi şi s-a întors singur în sat.
Aceasta mi-a povestit-o pururea pomenitul meu Stareţ.
(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, trad. și ed. de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 23-24)
Din seria Viața părintelui Haralambie Dionisiatul, puteți citi și:
Monahul Gamaliil Păvăloiu – 99 de ani în slujba lui Dumnezeu, a oamenilor și a culturii
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro