Se profilează noul an despre care putem vorbi, îl putem gândi sau putem tăcea. Orice vom face, să o facem actualizând planul invizibil al lui Dumnezeu, ca receptacole ale imprevizibilului divin, fără a anexa evenimentul și unindu-ne pentru un început bun.

Orice dezbinare este rezultatul unei gândiri parțiale a realității. Înțelegerea coevoluează cu capacitatea de a oferi dragoste agapică. Cum gândirea omenească se face folosind vocabulare care decupează şi relaționează semne despre realitate într-o reprezentare (ea însăşi o realitate mentală şi culturală despre care se poate gândi), în ea se află şi semințele dezbinării prin însăşi structura limbajelor. Nu e nimic paradoxal în faptul că gândirea omenească personală (nu şi agregatul statistic social al gândirii, cultura) poate evolua către un nivel la care, într-o anumită măsură, nu mai apelează la vocabulare.

La acest nivel al rațiunii ieșim cu totul din propriul sine. Făcând totul ca în fața lui Dumnezeu și apoi făcând totul în fața lui Dumnezeu, găsim nesingurătatea adevărată. Ipostasurile se iubesc unul pe altul atât nerostit, cât și știind că acesta e adevărul, fără alte explicații. Este blândețea unui surâs.

În acest sens, cultura e numai un nivel intermediar, care nu poate fi țintă finală a unui drum al gândirii. Credința vie nu trebuie explicitată academic, ca să nu tulbure. Numai îngerul Domnului poate tulbura cu folos apa lumii.

A fi mistic alunecă prin vorbire în a fi un mistic, iar din această dezbinare putem ieși cu o îmbrățișare. Tăcerea e de aur, a vorbi despre Dumnezeu e de argint, iar restul e osândă.