Un secret excelent pentru o relație bună cu soacra
În afara acestor sfaturi privitoare la cum să porneşti cu dreptul în relaţia cu socrii, voiam să-ţi mai împărtăşesc, parţial, o scrisoare din partea unui cunoscut, care s-a confruntat direct cu problema asta şi a reuşit să se descurce.
Am auzit de curând un proverb, sau mai degrabă o variantă un pic modificată a unui proverb celebru: „În spatele oricărui bărbat celebru este o soacră căreia nu-i vine să creadă!”.
Mi-a plăcut tocmai pentru că are acea întorsătură în mijlocul frazei. Adevărul este, însă, că printre cei care vin la mine la consultaţii găsesc mult mai rar această problemă, decât ne dau de înţeles bancurile acestea. Sau poate am avut eu noroc. Sau poate am fost „orbit” mereu de o relaţie excelentă soacră-ginere, care e una dintre marile bucurii ale vieţii mele.
Bunica ta, femeie binecuvântată cu multă înţelepciune, mi-a mulţumit de nenumărate ori că am luat-o pe fiica sa să-mi fie soţie, şi de fiecare dată când face asta, parcă mă face s-o iubesc pe mama ta şi mai mult. Adevărul este că dacă reuşeşti să o cucereşti pe soacra ta, îţi va acorda întotdeauna mai mult credit, chiar mai mult decât meriţi.
Există mai multe motive pentru asta. Unul dintre ele este că, aşa cum vei vedea şi tu la vremea ta, oricine se poartă frumos cu copiii tăi îţi va intra imediat la suflet. Aşa că, dacă o vei face fericită pe fiica ei, soacrei i se va încălzi inima de fiecare dată când se va gândi la voi, ceea ce pentru un părinte înseamnă marea majoritate a timpului...
Celălalt motiv pentru care vei deveni favoritul ei este că se va mândri întotdeauna cu tine, dacă îi vei demonstra că eşti un soţ bun pentru fiica ei. De fiecare dată când va povesti cuiva despre cât de bine vă merge, nu va face decât să reafirme cât de deşteaptă este fiica ei pentru că te-a ales pe tine. Şi cu toţii ştim că cea mai mare influenţă în această direcţie o au mamele.
Deci, vezi, de fapt ai foarte multe lucruri în avantajul tău. Acum, nu îţi pot spune exact cum să îi câştigi pe socri, pentru că fiecare situaţie e diferită. Ce pot să îţi spun, însă, este că un lucru care nu strică niciodată este să profiţi de fiecare ocazie pentru a le spune cât de mult o apreciezi pe fiica lor; apoi cât de recunoscător le eşti lor pentru cum au crescut-o; şi în final faptul că eşti conştient că tu culegi acum fructele muncii şi strădaniei lor. Crede-mă! Nici un părinte nu va putea reacţiona altfel decât foarte bine la aşa ceva.
Desigur, există momente când gheaţa poate fi mai subţire şi atunci e bine să fii prudent. Iar când se întâmplă asta, e bine să-ţi ţii mintea ageră, inima deschisă şi gura închisă.
Cum am spus şi mai devreme, nu sunt eu cel mai potrivit în postura de a vorbi despre asta, din pricina norocului pe care l-am avut. De asemenea, mai întâlnite sunt cazurile în care mama soțului nu are o părere prea bună despre nora sa. În unele, s-a ajuns chiar la situaţii brutale, dar de fiecare dată au jucat un rol şi alţi factori, nu numai relaţia soacră-noră. Iar persoanele implicate erau, de cele mai multe ori, incapabile de a se descurca într-o relaţie, de orice fel ar fi fost ea.
În afara acestor sfaturi privitoare la cum să porneşti cu dreptul în relaţia cu socrii, voiam să-ţi mai împărtăşesc, parţial, o scrisoare din partea unui cunoscut, care s-a confruntat direct cu problema asta şi a reuşit să se descurce. Scrisoarea spune aşa:
„Socrii sunt tot oameni... doar că sunt oameni care au avantajul de a fi fost lângă persoana pe care o iubeşti, mult înainte să fi apărut tu în peisaj. Asta poate de la bun început să-ţi dăuneze la capitolul imagine şi viceversa.
Uitându-mă înapoi la experienţa mea, aş spune că, de vreme ce am plecat de la ideea că socrii sunt oameni ca oricare alţii, ar trebui să te şi porţi cu ei ca atare. În cazul în care chiar nu poţi să-i suferi, nu te împiedică nimic să îi tratezi cu curtoazie, cel puţin, atunci când situaţia vă aduce unii lângă alţii. Oricine are la locul de muncă, de exemplu, personaje greu de suportat şi cu toate acestea ne descurcăm. Poate că ar ajută să îi priveşti în acest fel, în timp ce te rogi ca timpul să treacă mai repede.
Alt lucru pe care l-aş încerca este să nu iniţiez niciodată eu o discuţie negativă despre ei. Dacă chiar sunt nişte oameni imposibili, cu siguranţă soţia ta va aduce vorba despre asta de destule ori, încât să te asigure că nu te-ai înşelat în privinţa lor. Mai ales la începutul căsniciei, câţiva de „Da, dragă...” vor fi suficienţi din partea ta, atunci când vine vorba despre ei.
O necesitate este şi conştientizarea faptului că soţia ta are nevoie de mai mult sprijin, întrucât a trăit în prezenţa lor mai mult timp decât tine. De asemenea, ar trebui să ai întotdeauna în vedere că, de cele mai multe ori, oamenii ajung să fie atât de nesuferiţi din cauza unor probleme cât se poate de reale. Poate că această perspectivă te poate ajuta să-i înţelegi mai bine.
O altă necesitate este şi menţinerea unui nivel de onestitate interioară, care să te ajute să accepţi că este imposibil ca toată lumea să placă pe toată lumea. Poate că nici tu nu ai fi pe placul tău, dacă ai fi în locul lor. Se va crea mult mai puţină tensiune, dacă analizezi problema un pic mai filozofic şi te hotărăşti că nu vei fi un ipocrit. Ipocrizia pe termen lung poate deveni o povară grea. Şi la un moment dat te va ajunge, pentru că are un milion de tentacule, care ajung în orice colţ al inimii tale. Dacă permiţi acestor sentimente să se dezvolte în interiorul tău, fără să le laşi să iasă la lumină, măcar din când în când, îţi vor distruge liniştea.
Dacă soţul şi soţia reuşesc să-şi împărtăşească aceste lucruri la momentul şi în felul potrivit, de cele mai multe ori vor găsi şi o modalitate de a se ajuta reciproc. Iar atunci, toate lucrurile care pe alţii îi îndepărtează pe ei îi vor apropia şi mai mult.”
Remarcabilă gândirea acestui om, nu-i aşa? Stai liniştit atunci când trebuie, ridică vocea numai și numai atunci când eşti obligat şi faceţi amândoi aşa fel încât problemele din familie să vă întărească relaţia, în loc s-o slăbească.
(Charlie W. Shedd, Scrisori către Filip. Sfaturi unui tânăr căsătorit, Editura Bizantină, 2011, pp. 141-145)