Capernaum. Întors din Gadara. Domnul Hristos dovedește încă o dată că e Dumnezeu. În ciuda comportamentului nostru ca oameni. Refuzat de gadareni. Alungat cu eleganță. Revine în Capernaum, cetatea Sa, de-acum. Un slăbănog. Întârziase, probabil, ori nu avusese cine să-l aducă dinaintea lui Iisus Hristos. Țineți minte? Săptămâna trecută povesteam cum în Evanghelia de la Matei, capitolul 8, care conține și textul cu episodul îndrăciților din Gadara și urmările minunii, parte din versete ne povestesc despre alte minuni în Capernaum: vindecarea unui lepros, a slugii sutașului, a soacrei lui Petru și a altor multor bolnavi: „Și făcându-se seară, au adus la El mulți demonizați și a scos duhurile cu cuvântul și pe toți cei bolnavi i-a vindecat” (Matei 8, 16). Slăbănogul va fi așteptat o noapte întreagă revenirea Domnului din ținutul de dincolo de marea Galieei. Numai cine a fost bolnav și a așteptat zorile pe un pat de spital înțelege ce va fi fost în sufletul omului. Cum va fi așteptat întoarcerea Lui. Am preluat ceva ca omeni și Biserică de la slăbănogul acela. Tensiunea Așteptării Întoarcerii Domnului Hristos. O a Doua Venire înaintea Învierii? Câți vor fi fost așa înainte ca Domnul să învie după Pătimirea Sa. O tensiune de așteptare. Vindecătoare.

Capernaum. Întors din Gadara cu prețuri ridicate la porci. Sau locul unde porcii sunt mai valoroși decât oamenii. Ori mai protejați. Produc bani. Oamenii desdrăciți, nu. Tare mi-e teamă că Domnul, eliberând din iad oamenii aceia, stricase un pic deverul gadarenilor. Se știe din istorie și istorii cum câte un caz mai ciudat devenea magnet pentru precupeți ori strămoșii turiștilor, pelerinii la false minuni. Vindecându-i pe bolnavi, slobozind pe îndrăciți, Hristos pare că strică vadul de negoț cu suflete al cetăților lumii. Nici astăzi nu este altfel. Fiecare vinde ce are. Noi avem azi o frică neghioabă de tot și toate. Dovedind încă o dată că o minte fără Dumnezeu e o minte lașă. Lipsită nu doar de curaj, ci și de puterea de a schimba ordinea lucrurilor. Fiecare minune a Domnului nu-i alta decât o revenire în normal. Cine cârtește la minunile și prezența Lui cârtește la normalitate. De aici furia unora dintre cărturari. Judecă. Nu înțeleg dragostea din minune. Judecă și atât. Pun parafa severei lor lipse de empatie pe seama Legii. Zic ei: Acesta hulește! (Matei 9, 3). Un soi de ghilotină a dreptății absolute. Hristos iubește.

Blând și atent la reacții, semn că-i pasă de toți, Domnul creează o lecție deschisă despre viața sufletească a omului. Dovedește că numai un om vindecat sufletește se poate ridica din boală. Nu. Nu e vorba de nicio gândire pozitivă și nici de coaching pentru navigarea prin boală. E vorba de El. Care iubește. Fiind Iubirea. Îi așază dinaintea unei alegeri. „Ce-i mai lesne?, a zice: Iertate își sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te, ia patul tău și umblă?” (Matei 9, 5). Îi pune dinaintea unei dileme de practică a Legii. Când se vindecau câte unii – leproșii, de pildă – plecau la Templu să primească un soi de „aviz epidemiologic” prin care să aibă voie să se întoarcă înapoi în comunitate. Fără el, erai ca mort. Fără identitate. Cum erai și ca „slăbănog”, nume generic pentru paralizat. Desigur că morala Torrei chema pe iudeu să îngrijească de un astfel de caz social, dar era o chemare, iar nu o misiune ori obligație. Cărturarii, un soi de birocrați ai legii lui Dumnezeu, știau foarte bine aceasta. Ce nu intuiau ei era că Hristos nu făcea nimic ca să fie văzut, aprobat ori aplaudat. Smerit, El o făcea pentru că este Dumnezeu. Ori Dumnezeu, fie vorba între noi, nu are nevoie de aprobarea noastră ca să împlinească voința Lui în voințele noastre.

Nicio diferență între cărturarii din Capernaum și porcarii din Gadara. Și celor dintâi li-i mai dragă litera decât duhul Legii căreia-i erau datori cu împlinirea, nu doar cu tâlcuirea. Judecătorii sunt în fals de lege. Nu era o hulă să ierți păcatele aproapelui tău. Doar că pentru cărturari slăbănogul nu era aproapele lor. Așa cum pentru câte unii niciun sărac, ori bolnav ori pierzător de viață nu este aproapele. Definirea acestuia a ajuns atât de redusă încât uneori noi nouă înșine nu ne mai suntem aproape. Am construit un aproape anemic, îngreunat de drepturi coruptibile. Un slăbănogit de falsul bine și falsa fericire propusă de cărturarii și fariseii noii ordini ai binelui corect, în conformitate cu doctrina căreia-i străjuiesc idolii. Un slăbănogit alungat din taina lui Dumnezeu în sala de fitness cultural a mediocrității ca artă absolută. Slăbănogiții cu aere de puternici ai zilei. Și dese ori ai nopții.

Domnul trece din Gadara în Capernaum, dar oamenii sunt la fel. Exclușii nu contează ori contează numai în măsura în care le provoacă meditarea asupra suferinței lor. Ca și cum săracii ne sunt dați doar așa, ca suport ideilor noastre despre bine. Întâmplătorii noștri concetățeni. Când ei ne sunt mai degrabă proniatorii noștri descoperitori de suflet și de valorizare a vindecării propriilor neputințe în Hristos. Pentru că slăbănogul, vizibil, are nevoie de Domnul Hristos pentru că oamenii nu-l văd. Ori dacă îl văd, nu îl pot ajuta. Numai Hristos te poate ridica din paralizie și să te trimită acasă. Întrebați medicii care văd cu ochii lor asta în fiecare clipă a profesării lor. Ei înțeleg ceea ce unora le e greu să vadă. Dinlăuntru iese vindecarea spre afară. Medicamentele, terapia ca atare sunt mijloace de revenire. Dar nu revenirea. Nu vindecarea. Care ține de altă ordine decât aceea a gândirii în linia economiei din Gadara. La vremea nebuniei generată de pandemie azi cred că Evanghelia mai are un sens. Atent. În astfel de momente viețile noastre se slăbănogesc. Știri, vești, voci, cârteli, luări de poziție... Toate fac parte din apanajul cârtelii cărturarilor. Hristos – El Însuși cărturar cu cărturarii – le știe modul de a suci Legea. Așa și noi astăzi, la judecata imediată Îl scoatem pe Dumnezeu vinovat în toate. Dar știm, că nu ne putem minți într-atât, că vinovați pentru fracturile din viața lumii suntem fiecare și toți împreună. Nu. Hristos nu-l mai trimite pe fostul slăbănog la Templu să ia hârtia de atestare a vindecării. Îl trimite direct la casa sa. Făcând astfel templu din fiecare casă în care se întoarce câte un vindecat. Inclusiv din casele noastre. Slăbănogii lumii. O lume când Gadara, când Capernaum...

Sursa: tribuna.ro