Un tezaur ceresc: Mitropolitul de Veria a evocat cu emoție iubirea poporului român față de sfinți

Arhiepiscopia Bucureştilor

Un tezaur ceresc: Mitropolitul de Veria a evocat cu emoție iubirea poporului român față de sfinți

Mitropolitul Pantelimon de Veria, Naousa și Kampania, regiunea în care a trăit o vreme familia Sf. Ier. Grigorie Palama, a adus luni un fragment din moaștele sfântului la sărbătoarea Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor. Cu acest prilej, ierarhul a spus că moaștele sfinților sunt un tezaur ceresc și a apreciat dragostea pentru sfinți manifestată de poporul român.

În cuvântul adresat cu ocazia ceremoniei de primire a moaștelor și așezare spre cinstire de către pelerini, ierarhul grec a evocat cu emoție evlavia pe care a remarcat-o la poporul român în 2009, anul canonizării a șase membri ai familiei Sfântului Grigorie Palama. Atunci, la invitația ierarhului Dunării de Jos, moaștele Sfântului Grigorie Palama au fost aduse la Galați.

Am adus nu un tezaur lumesc, ci o comoară cerească

Cu deosebită emoție și multă bucurie, dar și cu amintirea încă vie din vizitele noastre anterioare în binecuvântata dumneavoastră  țară și în Patriarhia Română, de care mă simt legat prin legături vechi și puternice de prietenie și dragoste în Domnul, ne aflăm astăzi aici, în acest sfânt locaș, care adăpostește moaștele Sfântului Ocrotitor și Patron al Bucureștilor, ale Sfântului și Cuviosului Părintelui nostru Dimitrie cel Nou,  la onorabila invitație a Preafericirii Voastre, aducând cu noi un fragment din cinstitele și de-har-purtătoarele  moaște și a icoanei Celui între Sfinți și Făcătorului de minuni Părintelui nostru Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, dimpreună cu cinstita icoană, a Sfintei Sale Familii, a Sfinților lui părinți Constanțiu și  Kalloní, a fraților săi, a cuvioșilor Teodosie, Macarie, Epíharie și Teodota. Venim din Sfânta Mitropolie a Veriei, Naoussei și Kampaniei, de acolo de unde au trăit pentru o vreme Sfinții Grigorie Palama și Familia lui; din locul pe care l-au sfințit, prin viețuirea lor, și unde ei înșiși prin petrecerea lor au ajuns la măsura sfințeniei și au devenit Sfinți în Biserica noastră.

Cu emoție deosebită, însă, îmi amintesc de manifestările impresionante ale  evlaviei și respectului poporului român cel iubitor de Sfinți, pe care le-am trăit acum câțiva ani, în 2009, anul în care, printr-un Act Patriarhal și Sinodal al Patriarhiei noastre Ecumenice a Constantinopolului, au fost canonizați și trecuți în rândurile Sfinților Bisericii Ortodoxe Universale membrii familiei Sfântului Grigorie Palama, atunci când am adus, la Galați, cinstitele, de-har-purtătoarele și de-mir-izvorâtoarele moaște ale Marelui nostru Părinte al Bisericii, ale Sfântului Grigorie Palama, la invitația Înaltpreasfinției Sale, a Înaltpreasfințitului Părinte Casian al Dunării de Jos, bineînțeles, cu înalta binecuvântare a Preafericirii Voastre, Preafericite Părinte Patriarh.

De aceea, cu multă bucurie am acceptat invitația Preafericirii Voastre și am adus, din nou, aici, nu un tezaur lumesc sau o moștenire istorică, ci o comoară cerească; un fragment din Cinstitele Moaște ale Sfântului Grigorie Palama, a căror valoare nu constă în mărime, ci în harul Duhului Sfânt, a Celui ce s-a sălășluit într-însele și ține laolaltă „instituția Bisericii”,  a Celui care împărtășește harismele  și preface „oasele uscate” într-un izvor nesecat de sfințire și de har, vindecând deopotrivă bolile sufletești și trupești.

Vă mulțumesc, Preafericite Părinte Patriarh și pentru că mi-ați dat prilejul de a-i sărbători alături de Preafericirea Voastră pe cei trei mari teologi mistici ai Bisericii noastre, cărora le-ați închinat anul acesta omagial, pe Sfântul Simeon Noul Teolog, pe Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, și pe Cuviosul Părintele nostru Paisie Velicicovschi de la Neamț.

Îmi exprim sincerele mulțumiri din inimă și recunoștința mea pentru invitația Preafericirii Voastre și mă rog cu umilință ca harul ce izvorăște din Sfintele moaște ale Sfântului Grigorie Palama, ale Celui ce a fost propovăduitorul luminii celei necreate și dumnezeiești și dascălul rugăciunii minții, să Vă întărească în lucrarea și în slujirea Preafericirii Voastre, cea cu multe responsabilități, să binecuvânteze clerul și poporul cel binecredincios al Bucureștilor și întreaga Românie.

Întru mulți ani fericiți, Preafericirea Voastră!

Sursă text și foto: Basilica.ro

Citește despre: