Care dintre noi nu am întâlnit persoane în drumul vieții ce au lăsat în sufletele noastre emoții puternice, impresii din cele mai alese, marcându-ne în chip fericit, uneori chiar cumpănind drumul ales spre a-l parcurge în existența noastră! Pe acești oameni carismatici îi păstrăm cu drag în memorie ca într-un sipet plin de comori neprețuite, dar puțini dintre noi au darul de a le mărturisi și altora. Cei care izbutesc s-o facă depun mărturia unei impresionante  generozități, căci nu este ușor să-ți deschizi sufletul și să împărtășești cu semenii astfel de bogății personale, pline de miez sapiențial. 

Dacă ar fi să așezăm aceste destăinuiri personale în șablonul genurilor literare, am constata că asemenea evocări  alcătuiesc pe cel al memorialisticii - o formă de exprimare literară ce ne permite să explorăm și să transmitem experiențe particulare,  într-un mod profund și emoționant, oferindu-ne oportunitatea de a reflecta asupra existenței noastre și de a împărtăși din lecțiile de viață, din bucuria întâlnirii cu anumite persoane captivante, ce ne-au  amprentat existența ulterioară.

Cartea semnată de Preasfințitul Părinte Timotei Aioanei, Anamneze, slujitori ai Bisericii în evocări și portrete, se înscrie în această categorie literară, care ne permite să călătorim în timp și să experimentăm alături de autor clipele speciale din viața sa, oferite  în dar prin paginile recentei sale scrieri, apărute la finele lui 2023. 

După cum o sugerează și titlul, este vorba de o carte așezată sub pecetea memoriei, a timpului, care tace și se scurge către veșnicie, dar care, după cum ne-a învățat Marcel Proust, poate fi salvat prin intermediul documentului scris. Însuși titlul, elocvent, de altfel, pentru conținut, anticipează ceva din memoriile așternute de autor în paginile prezentului volum. 

De ce anamneză și nu comemorare? Anamneza, din punct de vedere liturgic, conține și revelează sensuri care scapă comemorării, indiferent de cine sau de ce este ea legată. Anamneza liturgică înseamnă a face prezent, într-un loc și un timp determinat și în sânul unei comunități concrete, un eveniment mântuitor petrecut în istorie. Așadar, portretele în cuvinte și aducerile aminte despre câțiva slujitori ai Bisericii, cuprinse în paginile prezentei scrieri și realizate cu fin condei de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, nu doar îi evocă, ci îi fac prezenți printre noi, „iară și iară”, ca la o Sfântă Liturghie, integrându-ne, cu toții, în liturgicul „astăzi”.

În esență, volumul Anamneze, dedică un capitol întreg, peste 70  din cele aproape 250 de pagini ale cărții, evocării ilustrei efigii a Mitropolitului, scriitorului și omului Bartolomeu Valeriu Anania. Cu o puternică forță persuasivă, autorul aduce în contemporaneitate un chip luminos din istoria Bisericii și a lumii literare românești, rămas în conștiința celor ce l-au cunoscut și l-au apreciat ca un veritabil „leu al Ardealului”, un apărător neînfricat al credinței ortodoxe strămoșești, dar, deopotrivă, un locomotor al spiritualității și culturii românești, care a îmbinat, ca nimeni altul, credința și cultura într-un roditor consens, având un spirit misionar plin de însuflețire și fervoare. 

Preasfințitul Părinte Timotei  reușește să surprindă, cu o sensibilitate rarisimă și cu o naturalețe fascinantă, personalitatea complexă a celui ce  i-a fost „naș” de călugărie, făcându-ne părtași la diferite împrejurări și locuri unde l-a întâlnit pe cel „născut sub Cerurile Oltului, care și-a găsit un colț de Rai în Munții Neamțului”. Amintirile și bucuriile revederii autorului cu Arhimandritul și apoi Mitropolitul Bartolomeu se întrepătrund cu descrierea câtorva din trăsăturile definitorii ale personalității sale: monah și apoi arhiereu temerar, solitar, sincer, plin de credință, demnitate, rigoare, devoțiune și patriotism. Relația specială  pe care a avut-o autorul cu ierarhul evocat și făcut „prezent” în inimile celor ce parcurg paginile-i consacrate o învederează și capitolul din finalul cărții, o anexă cu foto-copiile paginilor de pe volumele ce i-au fost dedicate. Enumerăm doar câteva din dedicațiile Mitropolitului Bartolomeu către „fiul și ucenicul întru Duhul”, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, în trecut monahul, ierodiaconul, ieromonahul, protosinghelul și arhimandritul Timotei Aioanei: „Părintelui Timotei Aioanei, un autograf târziu pe o carte depășită, în semn de omagiu, 1989; Părintelui Timotei Aioanei, cu îmbrățișare, Valeriu Anania, 1998; Părintelui Protos. Timotei Aioanei, cu cele mai bune sentimente, Bartolomeu al Clujului, 1999; Părintelui Timotei Aioanei, bătăturile unui pălmaș al Duhului Sfânt, omagiu, Bartolomeu, noiembrie 2003; Părintelui Arhim. Timotei, semn de iubire și recunoștință! Nicula, 2004”. Toate aceste dedicații ne relevă o neprefăcută și statornică prietenie, șlefuită de cele mai bine de două decenii de existență, aidoma unui diamant strălucitor.

În partea a doua a cărții, Chipuri ale vetrelor monahale, scriitorul Anamnezelor continuă să prezinte figuri ale unor monahi îmbunătățiți din vetrele noastre călugărești: Părintele Paisie Olaru, Avva Cleopa de la Sihăstria, Arhimandritul Sofian Boghiu, Arhimandritul Benedict Ghiuș, Stavrofora Nazaria Chirilă, Maica Benedicta Bușulenga și alții.  Cu inspirată decizie, autorul  strecoară și  trei portrete vlădicești: al Preasfințitului Macarie Drăgoi, Episcopul românilor ortodocși din Europa de Nord și celelalte două ale vrednicilor de pomenire arhierei Eugeniu Laiu și Roman Stanciu Ialomițeanul. Această inserare are menirea de a ne reaminti, cu  discreția arhicunoscută a autorului, de legătura puternică dintre vetrele monahale și ierarhii Bisericii noastre strămoșești, de formarea duhovnicească a acestora, în duhul isihast al mănăstirilor unde au fost călugăriți și au viețuit. Același lucru  ni-l învederează emoționantul moment al călugăriei ierarhului autor al prezentei cărți, care  redă frânturi din tradiția Mănăstirii Neamțului, așa cum le-a trăit și simțit acum 35 de ani, când a primit „îngerescul chip” în străvechea ctitorie a Mușatinilor. 

Apărută în condiții grafice excelente, cartea semnată de Preasfințitul Părinte Timotei Aioanei, Anamneze, slujitori ai Bisericii în evocări și portrete, impregnată de emoție și sensibilitate, dar, totodată, elaborată cu rigoare documentară și acuratețe, se constituie într-o veritabilă călătorie în timp, pe care autorul ne-o oferă cu bonomie și cu recunoștința față de chipurile paradigmatice din trecutul Bisericii noastre strămoșești. Pe mulți dintre cei evocați autorul i-a cunoscut, s-a hrănit din lumina viețuirii și  înțelepciunii lor, preluând la ei noian de pilduiri frumoase, pe care, acum, le dăruiește cititorilor acestei cărți, metamorfozate într-o netăgăduită „sinaxă monahală”, plină de lumină, înțelepciune și dor de Cer.