Un preot care era călăuzitorul duhovnicesc al multor suflete spunea:

„Pocăința e un lucru important, dar este doar începutul refacerii sănătății sufletului. Căci există multe feluri de păcate care murdăresc sufletul și e nevoie de diferite eforturi și de timp pentru a fi curățite fiecare dintre ele și pentru ca sufletul să respire iarăși sănătos, fără consecințele păcatului.

Există păcate care stau ca un praf fin pe pielea sufletului. Printr-o ștergere ușoară, praful dispare și sufletul se curăță imediat.

Există alte păcate care murdăresc pielea ca vinul. O simplă ștergere nu e suficientă. Însă cu puțină apă suprafața se spală imediat.

Alte păcate pătează ca untdelemnul. În cazul acesta nici ștergerea, nici spălarea cu apă nu sunt suficiente. E nevoie de săpun pentru ca să se facă bine curățirea.

Alte păcate, iarăși, sunt ca cerneala. Săpunul nu e de ajuns, e nevoie de spirt.

În fine, există păcate care sunt ca tatuajele. Pentru ca pielea să se curețe e nevoie de o operație dureroasă!

Însă pentru fiecare pată a sufletului, începutul curățirii se face prin pocăință. Cu cât mai sinceră este pocăința, cu atât mai eficientă va fi și metoda de curățire pe care o va alege Dumnezeu pentru a o aplica sufletului nostru...”.

(Vasilis Argiriadis, Atâta cât poți: mic Pateric al orașelor, traducere din limba greacă de Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, Galați, 2016, pp. 41-42)