În comentariul la Apocalipsă al Sfântului Andrei al Cezareii se spune că în vremurile cele de pe urmă – înţelegând autorul Apocalipsa ca pe o carte a viitorului – unii dintre oameni vor fugi în pustia gândită, alţii vor fugi în pustia simţită, iar alţii sunt vitejii care se prezintă cu credinţa lor oriunde şi oricând. În pustia gândită au fugit toţi aceia care n-au putut spune „nu”, dar n-au zis nici „da”, ci s-au împăcat cu situaţia, aşa cum a fost, şi au căutat să salveze ce s-a putut salva, într-o vreme străină de Dumnezeu, străină de naţiunea română. Au fost alţii care au zis „nu”, am putea zice cu jumătate de gură, mai ales în sufletul lor, şi au fugit din calea celor care au zis „da”; s-au dus dintre oameni, s-au refugiat în pustia simţită şi au stat acolo cu gândul la alte vremi, pentru că altceva n-au putut să facă. (…) Dar viteji au fost numai aceia care au spus cu cuvântul „nu!” şi au spus şi cu viaţa „nu!”.

(Părintele Teofil Pârâian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teora, Bucureşti, 2007, p. 98)