Unindu-se cu Hristos, omul simte în sine o unire a părţilor fragmentate, o vindecare a intelectului, o integralitate desăvârşită care îi oferă capacitatea unei înţelegeri desăvârşite. Adevărul este în mod obiectiv oferit în persoana lui Hristos, Dumnezeu-omul. Dar modul în care acest lucru devine subiectiv – adică partea practică a teoriei creştine a cunoaşterii – a fost pe deplin rezolvat de către Sfinţii Părinţi, acei filosofi evanghelici, sfinţi şi trăitori. Printre cei mai reprezentativi dintre aceşti sfinţi filosofi s-a aflat marele nevoitor Isaac Sirul. În scrierile sale, cu o rară înţelegere bazată pe experienţă, el descrie procesul vindecării şi curăţirii organelor de cunoaştere ale omului, creşterea sa în capacitatea de înţelegere şi calea ascendentă de înţelegere a adevărului etern prin experienţă. În filosofia Sfântului Isaac Sirul, fondată pe experierea harului, principiile şi metodologia teoriei ortodoxe a cunoaşterii şi-au aflat una dintre cele mai desăvârşite exprimări. Voi încerca să schiţez această teorie a cunoaşterii, această gnoseologie pe care a dezvoltat-o sfântul. 

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 53)