Istoria noastră străbătută de idealul unității și independenței, care alcătuiește axul central al devenirii noastre ca popor, este plină de multe și grele încercări și bogată în glorii și vitejii trecute în legendă. Toate acestea sunt pecetluite cu multe sacrificii, de-a lungul şi de-a latul pământului strămoşesc, aşa cum mărturisesc criptele, troiţele şi monumentele închinate memoriei eroilor.

Fiecare din acestea şi toate la un loc - cunoscute şi necunoscute - înseamnă pentru noi trepte de afirmare naţională, de dârzenie, de conştiinţă vie, că aparţinem aceleiaşi familii a neamului, aceluiaşi trunchi al stejarului strămoşesc, care şi-a păstrat vigoarea şi fala frumuseţii în ciuda numeroaselor vijelii vătămătoare. Mulţimea acestor jertfe care purtau sigiliul luptelor pentru credinţă, libertate, dreptate şi unitate naţională se află ca pietre de căpătâi la temelia Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Jertfele de la Bobâlna din 1437, cele de la Alba Iulia din 1784, prin martirajul lui Horea, Cloşca şi Crişan, cele de la 1821 şi 1848, precum şi cele din 1859 şi 1877, stau la temelia formării statului naţional unitar român, acum 60 de ani (n.r. studiu publicat în anul 1978). Ele sunt izvorul unităţi noastre, pentru că aceşti „oameni ai pământului” au păstrat vie în sufletul şi în inima lor conştiinţa de neam şi de lege românească. Astfel, vrerile lor pentru neatârnare şi pentru independenţă, vrerile lor în străbaterea istoriei, uniţi în grai şi în simţiri până la înfăptuirea marii uniri a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, în ziua de 1 Decembrie 1918, alcătuiesc coroana devenirii noastre istorice, baza tuturor înfăptuirilor ulterioare.

Este de la sine înţeles, deci, că unirea a fost rodul tuturor iniţiativelor şi eforturilor depuse de secole de către întregul popor român. Înfăptuită pentru totdeauna, mai întâi cea de la 1859 şi apoi cea de la 1918, unirea este agonisirea scumpă a poporului român. Ea constituie izvor de inspiraţie patriotică în muncă, în artă, în cultură şi în tot ceea ce este menit să înalţe ţara şi fiii ei. De aceea, nu este întâmplător faptul că sensul adânc al unirii a fost exprimat prin horă, acea horă a unirii în cuget şi în simţiri, acea înlănţuire a sufletelor şi a mâinilor, care a început a se desfăşura la Iaşi, prin alegerea ca domnitor al Moldovei a lui Cuza, iar la Bucureşti, la 24 ianuarie 1859, a căpătat valoare de simbol pentru toţi românii. A fost deschiderea prevestitoare a Unirii celei mari de la Alba Iulia, care a adunat în aceeași horă – această coroană a comuniunii spirituale – pe toți românii din toate provinciile românești.

Pentru Biserica Ortodoxă Română nu este nimic mai înălţător decât a vedea că aceste idealuri, aceste principii atât de umane ale poporului nostru, prind viaţă în rândul fiilor şi slujitorilor ei, prin graiul faptelor. Acţionând astfel, facem parte din măreaţa simfonie a muncii şi a păcii, care vibrează de la un capăt la celălalt al pământului străbun. Ne înscriem, de asemenea, pe drumul de viaţă şi de credinţă, de dăruire şi de jertfă a strămoşilor noştri, al bărbăţiei, curajului şi optimismului slujitorilor amvoanelor care, de-a lungul veacurilor, au fost una cu poporul şi la bine şi la rău. Ne vin în minte inspiratele cuvinte ale marelui nostru istoric Nicolae Iorga. Referindu-se la aportul slujitorilor bisericeşti privind Unirea de la 1 Decembrie 1918, spunea în Senatul ţării:

„Călugăraşii de odinioară de la Blaj şi de aiurea, bieţi purtători de cărţi din sat în sat, aceia care stăteau în strană şi se închinau lui Dumnezeu, aceia care, înaintea copiilor, îi învăţau evanghelia neamului, săracii şi desculţii intelectualităţii româneşti, aceia au pregătit unirea de astăzi”[1].

Nu poate fi o mai mare satisfacţie, mai durabilă şi totdeauna actuală, decât aceea de a te simţi şi a te şti în marea familie a neamului tău şi de a sorbi ca din potirul nemuririi noastre tărie şi credinţă în dăruirea şi adevărul unităţii în cuget şi simţiri cu poporul din care ai odrăslit. Iată de ce socotim că este o cinste deosebită pentru noi de a răspunde chemărilor care se fac pentru toţi fiii ţării noastre în sprijinirea iniţiativelor şi eforturilor ce se depun pentru înflorirea vieţii poporului nostru şi pentru aşezarea păcii trainice pe pământ.

(†Teoctist, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei, „Măreață zi, înălțătoare zi”, în: Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire, Vol. II, Basilica, București, 2018, pp. 164-167)

[1] Nicolae Iorga, Documente din Senat, Bucureşti, 1918, p. 52.