Spui că nu ești vinovat de lucrul pentru care ai fost condamnat, într-o încăierare de noapte a fost omorât pe stradă un om. Ucigașii au fugit, iar tu te-ai nimerit întâmplător în apropierea mortului când a venit poliția. Te juri că ai fost osândit nevinovat. Acum te tânguiești de nedreptatea omenească. După prima ta scrisoare, te-am rugat să-mi mărturisești toată viața ta. Și ai făcut aceasta. După ce am citit a doua ta scrisoare, am strigat: „Păi ai meritat-o!”.

Omul lui Dumnezeu, ai meritat această grea pedeapsă dacă nu pentru acea fărădelege, însă fără îndoială pentru celelalte fărădelegi ale tale. Judecătorul Atotvăzător a văzut celelalte, numeroase, fărădelegi pe care le-ai făcut de-a lungul întregii vieți, dar după mila Sa și după metoda Sa cunoscută le-a ascuns de martorii omenești, așteptând pocăința ta. Tu însă nu te-ai pocăit, nici nu te-ai mărturisit, nici lui Dumnezeu nu te-ai rugat, nici nu te-ai împărtășit. Dimpotrivă, ai continuat să faci rău în taină, și erai gata să ucizi pe oricine te-ar fi împiedicat în faptele tale necinstite. Numai pentru sălbăticia față de soția ta, și meritai închisoarea. Ea nu te-a dat în judecata pământească. Tânguirile ei au ajuns însă înaintea Veșnicului Judecător. Ca să te abată de la toate căile tale cele rele și să te îndrepteze pe calea dreptății; ca să îți amintească de suflet și de moarte și de înfricoșătoarea Judecată a lui Dumnezeu: de asta te-a adus Făcătorul destinelor în acea noapte la locul fărădelegii. Și ai fost prins de oameni și osândit la robie de către oameni.

Cazul tău îmi seamănă cu cel al unui mare sfânt creștin, Efrem Sirul. În tinerețea sa, Efrem a păcătuit mult, dar n-a fost osândit pentru niciunul dintre păcate. S-a întâmplat, totuși, ca hoții să fure oaia unui vecin. Vecinul l-a învinuit pe Efrem – și Efrem, cu totul nevinovat de acel furt, s-a trezit la închisoare. Amărât de nedreptatea omenească, Efrem a început să plângă și să se tânguiască înaintea lui Dumnezeu. Pe când zăcea însă în închisoare dimpreună cu mulți alți făcători de rele, a intrat în vorbă cu ei. A întrebat la rând pe fiecare pentru ce a ajuns în temniță. Unul i-a zis una, altul alta. În păcatele lor, Efrem și-a recunoscut propriile păcate, pentru care nimeni nu îl pârâse, nici nu îl osândise. Și duhul lui s-a deșteptat, și a cunoscut că ajunsese la închisoare nu pentru oaia furată, ci pentru celelalte multe fărădelegi ale sale. Și s-a pocăit Efrem cu inimă înfrântă înaintea lui Dumnezeu pentru toate fărădelegile sale. Și a început să-L roage plângând pe Dumnezeu să-i ierte păcatele cele tăinuite, mulțumindu-I totodată că a fost aruncat în temniță pentru ceea ce nu făcuse. Și grabnic a fost slobozit ca nevinovat. Această întâmplare însă a pricinuit o întorsătură deplină în sufletul lui Efrem. Închisoarea l-a primit păcătos, și l-a slobozit sfânt. Pace ție și sănătate de la Domnul!

(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, București, 2002, pp. 243-246)