În vremea aceea, pe când Se întorcea în cetate, Iisus a flămânzit; și, văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, și i-a zis: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac. Și smochinul s-a uscat îndată. Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul de îndată? Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi, veți face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci și muntelui acestuia de veți zice: Ridică-te și aruncă-te în mare, va fi așa. Și toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi. (Matei 21, 18-22) (Luni în săptămâna a zecea după Rusalii)

În scurta pericopă din lunea a zecea după Rusalii se repetă parțial una dintre faptele neobișnuite ale Domnului Iisus Hristos, tematizată și în vinerea trecută. Aflat în apropierea Ierusalimului, într-o dimineață Domnul a pornit spre cetate și fiind flămând, a căutat fructe într-un smochin aflat pe cale. Negăsind nimic, a spus smochinului să nu mai aibă fructe în veac, iar smochinul s-a uscat pe loc. Ucenicii s-au mirat foarte tare, iar El le-a spus că  trebuie să aibă credință și vor putea muta și munții. 

Aminteam și în comentariul la Evanghelia vinerii a noua după Rusalii că textul surprinde două nepotriviri: pe de o parte smochinul nu se afla la vremea rodirii, iar pe de alta, Domnul se pare că blestemă un pom. În Evanghelia de față, de la Matei, nu amintește explicit de vremea nerodirii, lucru ce se regăsește însă foarte clar la Marcu (11, 3). Oricum, din context reiese că întâmplarea a avut loc în lunea din Săptămâna Pătimirilor, deci primăvara. În țara noastră, unde smochinii sunt plante exotice care la acea vreme mai degrabă s-ar putea spune că nici frunze nu au. În orice caz, cum smochinul rodește toamna la noi sau în orice caz vara în Țara Sfântă, era firesc să nu rodească atunci. Să nu fi știut acest mers natural al lucrurilor tocmai Domnul, Care le știe pe toate? Să fie un semn de slăbiciune omenească? Pare să se confirme această presupunere, mai ales că Domnul se adresează copacului spunându-i să nu mai facă roade în veac, iar acesta nu numai că nu mai face roade, ci se usucă. Cum e posibil ca Domnul blând și iubitor să facă un asemenea gest care implică pedeapsă? În limbajul de specialitate folosit de cercetătorii Noului Testament din Apus, acest tip de minune – să o numim negativă – e intitulat „Strafwunder”, minune punitivă, adică de pedepsire. 

Minunile săvârșite de Domnul Iisus au loc îndeobște în legătură cu vindecarea unui bolnav, exorcizarea unui demonizat, învierea unui mort. În ceea ce privește natura, Domnul potolește furtuna, poruncește vântului să tacă, merge pe mare, umple năvoadele ucenicilor cu pește, poruncește lui Petru să pescuiască un pește din gura căruia să scoată un ban și să plătească darea la templu. Drepții Vechiului Testament au îndulcit apele amare sau au scos apă din stâncă, s-au rugat pentru ploaie. Niciuna dintre aceste fapte minunate înșiruite nu pricinuiesc pedeapsă. S-ar putea lua în calcul, în acest sens, pescuirile minunate prin care au de suferit peștii, însă acolo este vorba de hrănirea oamenilor care e binecuvântată de Dumnezeu prin folosirea de animalele și plantele lăsate în lume. Tot așa s-ar problematiza înecarea turmei de porci a gadarenilor, dar aceasta s-a întâmplat prin alungarea demonilor dintr-un om. 

Înainte de a-L judeca formal pe Domnul că S-ar fi supărat din pricina foamei avute și a blestemat un copac, deci S-ar fi comportat mult prea omenește, e necesară analizarea explicației pe care tot El le-o dă ucenicilor mirați. Iisus le spune că dacă vor avea credință și nu se vor îndoi, se va întâmpla nu numai ceea ce s-a făcut cu smochinul, ci vor putea să poruncească muntelui să se arunce în mare. Nu spune că minunea trebuie să aibă neapărat un scop mântuitor, dar afirmă că un miracol e posibil pentru cei ce au credință. Cu toate acestea, sfinții prăznuiți de Biserică nu au făcut paradă de puterile lor așa-zis supranaturale pentru că ei nu sunt magicieni sau scamatori. 

Să înțelegem de aici că smochinul nu a reacționat la credința Domnului nerodind imediat? Poate că e un raționament cam deplasat. Mai degrabă ar fi vorba despre utilizarea de către Domnul a unui limbaj profetic, în legătură cu cele ce se vor întâmpla cu El la Ierusalim. Unii exegeți biblici și comentatori patristici afirmă că smochinul era simbolul zeloților, cei care luptau cu arma în mână împotriva cotropitorilor romani și au încercat să Îl atragă pe Domnul de partea lor, ca un potențial rege. Chiar unii dintre ucenici își imaginau o asemenea regalitate a lui Hristos. Odinioară, Iisus îl chema la apostolat pe Natanael și îi spune că îl știa dinainte, de când se afla sub smochin (Ioan 1, 48). Și atunci, Domnul spune simbolic, „blestemând” smochinul, că de fapt această grupare religioasă nu va avea rod, adică izbândă, în veac. Alții precum Origen și Augustin asociază smochinul cu sinagoga, care prin Jertfa Domnului devine neroditoare. O altă explicație, pornită de la o omilie apocrifă atribuită Sfântului Ioan Gură de Aur, asociază smochinul cu pomul cunoștinței binelui și răului. Deși nu este o continuitate biblică directă de la pomul interzis la frunzele de smochin din care Adam și Eva și-au cusut primele veșminte, există scrieri patristice care asociază cei doi pomi. Prin urmare, Domnul înlocuiește legea împământenită prin păcatul strămoșesc cu Legea dumnezeiască, minunată. 

Așadar, taina Evangheliei acestei zile e menită să rămână, în parte, taină. Dar faptul că între simbol și semnificat există o legătură e de netăgăduit, deși părerile despre semnificația acestei întâmplări sunt diferite. Mântuirea nu vine prin lupta de eliberare de sub cotropitori, nici cu prețul sângelui vărsat prin jertfele rânduite de Legea veche, nici nu se moștenește de la străbuni, ci se obține prin credința curată în Hristos care poate muta munții.